Cum e când îţi vine să plângi de plictiseală!

Dragii mei, nu credeam că e posibil aşa ceva, dar am simţit-o din plin! O plictiseală atât de grea, încât îţi vine să plângi! Prima zi cu lolopul a fost amuzantă. No! Alergam eu incoace şi în colo ca o zână călare pe un inorog, fără să îmi fac griji de target sau de altceva. Mă luptam cu navetele cu alcool ca o amazoancă şi apoi iar încălecam lolopul meu! Frumos tare! Read More …

Munca în depozit în Anglia

Şi, când mă plângeam mai tare că mi-e dor de iarba verde de acasă, am găsit şi de lucru în Anglia… Într-un depozit aflat la 15 minute de casă, tură de 8 ore, cate 4-5 zile pe săptămână, apoi 1-2 zile libere. Am zis eu că e ok, că pot face asta! Aşa că am fost la induction care este un fel de interviu – test, plimbare prin locaţie, discuţii – totul neplătit. Ce am văzut acolo părea amuzant, variat, antrenant. Read More …

Iubirea de acasă

Trebuia să vin în Anglia, pentru că jumătate din sufletul meu era aici. Şi aveam nevoie de timp petrecut împreună, departe de casă. Timp ca să ne potrivim, ca să ne sincronizăm bătăile inimii, visele, respiraţiile. Timp departe de tot ce îmi era mie familiar. Timp în afara zonei mele de confort. Timp departe de tot balastul pe care trebuia să las în urmă. Read More …

Când întâlneşti persoana potrivită, căsătoria capătă un sens spiritual

Căsătoria este o uniune sprituală între două suflete care pot forma un tot unitar. Nu are nici o legătură cu primăria sau cu certificatul de căsătorie! Este binecuvântarea celestă a relaţiei dintre două suflete care s-au întâlnit şi pot evolua împreună pe un acelaşi drum. E asemeni unei mantre care protejează relaţia sacră dintre ei! Este cea care creează în jurul amândoura o aură energetică benefică, imposibil de zdruncinat din exterior! Este un legământ spiritual între două suflete, întrupate într-o femeie şi un bărbat: că vor avea grijă de iubirea lor, unul de celălalt, că se vor susţine, asculta şi respecta în fiecare clipă a acelei vieţi! Read More …

De ce nu este bine să lăsăm un nou-născut să stea cu un bătrân?

Imaginea alăturată mi-a creat o senzaţie neplăcută, încă din prima clipă. Fotografia unui bătrân, bolnav, obosit şi lipsit de vitalitate care ţine un nou-născut în braţe… m-a făcut să mă înfior şi să mă gândesc la un vampir care se hrăneşte… De ce nu este bine să lăsăm un nou-născut an să stea cu un bătrân?! Ce se ascunde aici?! Read More …

Femeile au nevoie de iubire – primul meu roman

Dragii mei, dacă sunteţi interesaţi, acum puteţi citi primul meu roman – “Femeile au nevoie de iubire”.  Încă nu există în varianta tipărită, dar, pentru o mică sumă, se poate downloada în format electronic. Plata se poate face prin paypal sau prin card prin site-ul paypal.com.
Toţi bănuţii obţinuţi astfel îi voi folosi pentru a tipări cărţile şi toţi cei care au contribuit vor primi un exemplar! Read More …