Impresii din Anglia – arhitectura, ferestre, numerele de pe case

Anglia arhitecturaSunt de două săptămani aici, în Anglia. Stau într-o localitate micuţă, Birchmoor, asemănătoare unui sătuc de pe la noi, dar cu uliţele asfaltate. Aici, căsuţele sunt lipite, în mare parte, unele de altele, într-o continuă înlănţuire. Dar sunt şi cartiere unde fiecare are curtea ei, bine delimitată. Voi spune în câteva cuvinte ce m-a impresionat în ceea ce priveşte arhitectura, ferestrele caselor, dar şi numerele de pe case.

Impresii din Anglia – arhitectura

Pot spune că englezii nu au imaginaţia prea bogată în ceea ce priveşte Anglia arhitecturaarhitectura. Cam toate căsutele sunt la fel, cu mici variaţii. Există un ton unitar şi monoton!  Predomină faţada aceea de cărămidă peste carămidă, cu mici variaţii de culori şi nuanţe. De parcă s-au înţeles între ei să nu schimbe patternul!

Mai mult! Am văzut căsuţe atât de perfecte – simetrie, culoare, design, peluza din faţă – încât am avut impresia că sunt desenate! O perfecţiune care frapează! Ai impresia că eşti într-un decor creat artificial, cum ar fi acela din jocuri!

Părerea mea?! Este prea perfect totul! Eu prefer, în continuare, căsuţele asimetrice din lut pictate manual cu flori în culori naturale!

Anglia ferestre

Impresii din Anglia – ferestre

Ce diferă, însă, de la o căsuţă la alta, sunt ferestrele de la parter! Nu există gratii la aceste ferestre, iar perdele, dacă sunt, au doar rol decorativ şi nu au rolul de a bloca vederea sper interior!

Este uimitor!

Englezii au o adevărată pasiune în a-şi decora ferestrele de la parter! Fereastra aceasta e cartea de vizită a celor care locuiesc acolo! Ei creează în fereastra de la parter o adevărată scenă! Rare, foarte ra
re sunt cele care nu… povestesc nimic trecătorului! Şi tind să cred că în acele căsuţe nu locuiesc englezi ci vizitatori ai Angliei, ca şi mine!

Frumos aşezate pe farfurioarele lor, poţi vedea ceşcuţe delicate de ceai, alăturiAnglia ferestre de o pălărie albă, împodobită cu flori care se asortează perfect cu desenul de pe porţelanul diafan!

O vază îmensă plină cu crini albi, imperiali, alături de un felinar cu o lumânare care, în fiecare seară, va fi aprinsă pentru a completa şi pune în valoare florile celeste!

O statuetă superbă cu un cuplu îmbrăţişat, alături de un pahar mare, gol sau plin de iubire!

Dacă îţi propui să ieşi şi să fotografiezi doar ferestre, cu toate scenele decorative din ele, cu siguranţă vei avea ce face câteva zile la rând!

Şi nu e numai fereastra! E şi felul în care ţi se permite să priveşti în casele lor! Se poate vedea tot! Uneori până la fereastra din spatele casei!

Pentru mine, mereu interesată de felul cum trăiesc oamenii prin căsuţele lor, este foarte greu să nu mă opresc în mijlocul străzii, într-o contemplare totală, cu ochii în căsuţele lor!

Seara, dacă te vei plimba pe stradă, prin ferestrele acestea frumos decorate, poţi vedea cum îşi petrec englezii timpul în intimitatea căminului.

Părerea mea?! Apreciez deschiderea aceasta a englezilor, dar cred ca intimitatea este ceva sacru şi prefer să stau în braţele persoanei iubite departe de ochii străzii…

Impresii Anglia – numerele de pe case

Anglia numerele de pe case

Chiar dacă nu dau dovadă de prea multă imaginaţie în ceea ce priveşte arhitectura, englezii compensează din plin cu ferestrele de la parter dar şi cu designul numerelor de pe căsuţe! Pentru că rar acesta este doar un simplu număr! De cele mai multe ori el este ascuns într-o adevărată pictură, sau basorelief! Realizate cel mai des din ceramică decorativă, plăcuţele cu numerele caselor sunt unice şi povestesc ceva despre cei care locuiesc acolo.

Părerea mea?! Asta îmi place! Ar trebui să o iau acasă, în România! O să îmi pun un număr frumos desenat pe uşa casei!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *