Au mai rămas 36 de luni

E drept că aplicasem pentru contract, în două rânduri, cu câteva luni înainte. Dar acum aveam alte planuri!

Spre deliciul meu, Steluţu venise cu ideea să punem munca în cui pentru doi ani şi să ne ocupăm doar de călătorii şi fotografii! Planul ar fi început în mai, odată cu căldura. O cameră foto bună deja aveam, urma să mai luăm una. Un trepied. Câţiva acumulatori. Şi un obiectiv pentru interioare – căci urma să vizităm şi muzee.

-Dar, îngeraş, să nu spui nimănui de planul nostru. Ştii tu…

-Daaaa! Cozonacul se face cu cuptorul închis! Nu spui la nimeni!

Da, amu, pot să spui. Căci totul s-a schimbat într-o secundă!

Eram încântatâ de idee! Să ne lăsăm, aşa, în voia sorţii, urmându-ne un vis… Am câştigat în cele 5 luni lucrate aici suficient cât să ne permitem doi ani de sabat! Şi, cu siguranţă, în aceşti doi ani, punând regulat fotografii pe site-uri fotografii căutate, am fi ajuns la un venit constant, rezonabil. Nu e uşor, dar e posibil! Şi apoi, noi nu avem nevoie de prea multe!

Mă încânta gândul că scăpam de depozitul acela şi plecam pe un drum nou despre care nu ştiam, încă, unde va duce! Era atât de cutezător şi îndrăzneţ totul! Iar ideea venea de la un capricorn calculat şi atent la fiecare pas.

Între noie fie vorba, vărsători care să alerge după fluturi şi idealuri pe te miri unde – sunt peste tot! Dar capricorni care să taie corzile de siguranţă şi să se arunce în viaţă, nu prea găseşti pe toate drumurile!

E drept, însă, că ne îndepărtam de planul cu căsuţa la ţară. Dar, până la urmă, planurile sunt făcute ca să le poţi schimba şi îmbunătăţi. Sau, poate, ca să îl faci pe Dumnezeu să râdă ţinându-se cu mâinile de burtă!

No, în două cuvinte – eram încântată de planul nostru. De noul nostru plan! Era pe măsura mea! O nebunie totală! Dar merita! În cel mai rău caz, dacă nu reuşea povestea cu realizarea venitului constant, ne-am fi întors, pentru o altă perioadă, la muncă. În Anglia sau în altă ţară.

Deci, nu am mai aplicat pentru contract aici, în depozit! Nu mai vroiam!

Şi universul ne-a încercat!

Ne-am pomenit amândoi chemaţi de manager. Noi doi şi încă alte 5 persoane. Nu ştiam despre ce e vorba.

-Ne-or fi chemat pentru contract?! Dar nu am mai aplicat! No, ce facem?! Le spunem că nu mai vrem?

-Păi da. Acum avem alte planuri.

Stelian părea foarte tare pe poziţie. Când îl aud:

-Şi totuşi, am câştiga mai mulţi bănuţi aşa. Merită să încercăm. Semnăm!

Era ceva de genul: noi nu vrem contract, ne e bine fără! Avem alte planuri şi vrem să fim liberi doi ani! Unde semnăm?

Aşa că… Am semnat pentru contract…

Din cele şapte persoane de la acea masă, doar două se bucurau. Restul parcă fuseseră luate ca din cofă. Nu se mai aşteptau. Îşi făcuseră alte planuri. Aproape că nu ai vroiau. Dar toţi am semnat. Managerul, uimit de lipsa noastră de reacţie, încerca să ne dinamizeze şi ne felicita exuberant, cu speranţa că va scoate de la noi un “Ieeeee!”

Lipsă totală de bucurie în acel grup de noi colegi… Expresia era ceva de genul: hm, să o fac, să nu o fac… Taman acum când vroiam să plec…

Am simţit clar faptul că Brexitul se apropie şi englezii vor să îşi asigure forţa de muncă. O mică panică din partea lor. O mare ezitare din partea noastră.

În concluzie – iată-ne legaţi de Anglia cu un contract de muncă. Şase luni de probă, desigur. Mai mulţi bănuţi, mai multe drepturi. E mai bine. Dar e şi altceva decât ce ne propusesem pentru următorii doi ani.

Ne întoarcem la planul dintâi – acela de cinci ani în care strângem bănuţi pentru o căsuţă la ţară şi pentru cheltuieli pentru câţiva ani buni. Acela în care muncim acum ca să nu mai muncim niciodată. Numai că… după ultimele calcule ale capricornului meu, în noile condiţii, planul se reduce la trei ani! Hmmm….

Refacem AMR-ul….

Au mai rămas… 36 de luni! Ieeee!

1 thought on “Au mai rămas 36 de luni”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *