După mai bine de 5 luni, e limpede! Nu o să mă obişnuiesc niciodată cu job-ul ăsta! În ciuda fesului, în ciuda teatrului radiofonic, în ciuda brexitului şi în ciuda a ce mai vreţi voi, e o muncă de Sisif!
Dacă la început depozitul mi se părea enorm – şi poate chiar era… Acum mi se pare tot mai mic… Poate au mai tăiat din el?! Cine ştie?!
Ne-a zis un fost coleg – s-a întors în România, la grădina lui… Şi bine a făcut!… Deşi era o prezenţă tare faină! Efectiv mă bucuram să dau ochii cu el printre rafturi. Mereu găseam să ne spunem ceva haios ca să rupem monotonia. No, el a zis:
-Dacă vedeţi că taie ăştia rafturile cu bomfaierul ca să le vândă, să ştiţi că e gata! Ascultaţi-mă pe mine!
Când am văzut un braţ de teuri metalice care fuseseră un raft, m-a bufnit râsul.
-Na! Că a avut dreptate Constantin!
Deci, depozitul devine tot mai mic! Sau eu tot mai mare?!
Probabil faptul că ne tot învârtim spiralat printre rafturi – e un traseu ca pe bulevard – pe verde poţi intra, pe roşu eşti pe contrasens; spre fundul depozitului poţi merge, altfel ai călcat strâmb; mergi pe stânga, pe dreapta treci depăşeşti… Deci ne tot învârtim pe acolo, ca furnicile. Într-un ritual numai de noi ştiut. Din nimic, tot strângând, ridicăm ditamai turnul pe care îl ducem în zonele de unde va fi încărcat în tiruri de o furnicuţă special pregătită pentru asta! Poate că ritualul acesta a avut ca rezultat micşorarea depozitului… Mai ştii?!
Aseară eram frântă de oboseală… Şi mai avem alte două zile de muncă… Şi abia apoi două zile de relaxare…
Dar a pus Lulu’ 3 zile de concediu! Le-a intercalat în aşa fel încât nu o să lucrăm mai mult de două zile consecutiv! Şi e bine aşa! Lucrezi două zile, una stai, apoi alte două – sau chiar una – mai stai o zi, sau chiar două… E un maestru al organizării!
Am plecat aseară de la muncă decretând, odată pentru totdeauna:
-Nu am să mă obişnuiesc niciodată cu job-ul ăsta!
No, asta e! Aproape a mai trecut o lună… Mai sunt… câte mai sunt…
