În Anglia căluţii dorm în picioare iar eu fac paleţi în somn

E frig aici! Aşa de frig, că Luluţu mi-a cumpărat ditamai vesta îmblănită! Cu glugă îmblănită! Ca să nu mă mai plâng de frig la muncă! Acum mi-e aşa de bine, că adorm pe lolop!

Dar nu renuţ la vesta mea îmblănită! E o nebunie!

Ieri m-au oprit prin depozit să mă controleze – cică inopinat! Adevărul e că sunt atât de rotofeie cu vesta aia, că te poţi gândi că am pitit un palet întreg prin buzunare! A trebuit să le arăt toate buzunarele! Tulai, doamne! Le descopeream şi eu cu încântare! Are 2 buzunare ascunse şi alte 6 la vedere! E un adevărat rucsac îmblănit!

Poi!

A trecut prima lună din cele 60 planificate pentru muncă. Ultimele 60 de luni de muncă din viaţa mea!

Nu a fost uşor… Încă mă dor muşchii şi visez noaptea că fac paleţi… Luluţu zice că să mă duc la supervizor să îi cer să mă plătească adecvat şi pentru tura de noapte, că eu fac over time-uri de noapte, în somn!

Fu el nostim, dar eu mă trezesc, uneori, mai obosită decât m-am culcat… Şi nu mai e nostim…

No, dar mai am două luni şi, cică, mă obişnuiesc! Muşchii nu vor mai durea şi o să dorm şi bine… Vom vedea…

În ultimele zile am fost ocupată cu văitatul de frig, aşa că am uitat de durerile de muşchi. De vânătăi nici nu mai pomenesc! Habar nu am cum şi în ce fel au apărut toate pe picioarele mele! Parcă sunt dalmaţian! Bine că nu dor.

No, aşa se călesc trupul şi spiritul! Prin muncă constantă şi perseverenţă! Şi vânătăi!

Altfel… E rutină. Serviciu şi acasă. Până la depozit facem cam 20 de minute mers lejer, vorbit cu căluţii de pe pajişte, cules de mere – ce au mai picat pe jos peste noapte, admirat câte un nor alb, pufos, priponit pe cerul albastru, pe deasupra unui pâlc de plopi, încă verzi.

Poi?! Trag de timp cât pot! Încă vorbesc cu căluţii şi noaptea, când ne întoarcem! Ca un bun samaritean ce sunt, le urez noapte bună! Uneori sunt lângă gard, mă privesc prin întuneric. Par a întreba de ce îi trezesc la ora 10 noaptea. Alteori abia le disting siluetele negre, departe, pe pajişte. Desigur, caii dorm în picioare. Nu poartă pijamale, ci doar pelerinele acelea de ploaie. Hmmm… Mă întreb dacă lor nu le e frig, totuşi. Acolo. În întunericul acela rece… umed…

Poate ar trebui băgaţi şi ei în căsuţe. În camerele de la parter.

Ce ar fi să treci aşa, pe stradă, şi să vezi câte un căluţ la fereastră?!

Şi aşa se vede tot prin ferestrele lor… Uneori, fermecată de un ceas de pe perete, o lampă cu vitralii, sau o vază cu flori… mă întorc din drum să prind mai bine imaginea… Şi mă zgâiesc aşa, în voie, până observ şi chipul îngrijorat al stăpânului casei, care e şi el acolo, pe canapea, privind la televelizor. Acum la mine.

Şi mai facem plimbări, mai lungi, când avem ceva de cumpărat din Tamworth. Acum mergem şi ne întoarcem cu autobuzul. Cu bilet de o zi – e doar 4 lire şi îl poţi folosi întreaga zi. E prea frig pentru mers pe jos, drum de 2 ore dus-întors. Iar în zilele libere, ieşim cu aparatele de gât. Prin împrejurimi. Mai ales dacă e soare! În Anglia, soarele nu trebuie ignorat niciodată! Pentru că nu ştii când te mai poţi bucura de el!

Dar să ştiţi că nu plouă! Am avut nevoie de umbrelă doar de vreo două ori, într-o lună! Ceea ce este foarte, foarte puţin pentru Anglia.

Aaaa! Am grădină! Luluţu mi-a cumpărat flori! O orhidee, un crin al păcii si un busuioc! Zi de udat – miercuri! Că toate trebuie udate o dată pe săptămână. Şi am mai plantat eu 5 sâmburi de lămâie. Să vedem dacă ies. Că, cică, trebuiau curăţaţi înainte. Îi merge bine grădinii! Florile continuă să înflorească! Le fac inventarul zilnic!

Da, sunt o răsfăţată. Nu duc lipsă de nimic. De nimic!

Păcat că nu mă pot opri din lucru noaptea, ca să dorm olecuţă… Poate ar trebui să mă mut pe pajişte, cu căluţii…

1 thought on “În Anglia căluţii dorm în picioare iar eu fac paleţi în somn”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *