Când ascendentul în vărsător te transformă în parabolică, o iei razna prin poveşti şi faci prăjitură cu mălai!

M-am trezit cu gândul în poveştile altora. De parcă a mea nu îmi ajungea!!! Da! Spune, tu!

Mă întrebam eu, aşa în vis, cu o clipă înainte să deschid ochii, daca Vichingul e fericit cu femeia pe care a cunoscut-o. Acolo unde e acum. No, iaca care era prima mea grijă!

Eu?! Eu sunt un vărsător care acum ar fi mai bine să stea singur. Pentru că are darul să răscolească tot. Fără rost. Aşa va fi până pe 5 mai, cică.

Mă exasperează faptul că… ştiu că totul e minunat, e perfect, e… exact aşa cum trebuie să fie. Dar eu nu mă pot opri din a face incursiuni sinuoase interioare. Iar şi iar…

Stelian simte toate acestea. Mă veghează. Eu m-am cuibărit pe umărul lui, tăcută. Cu ochii închişi aştept să-mi treacă. Perioada asta aiurită.

El, tot o atenţie, aşteaptă să redevin îngeraşul lui drag şi să zâmbesc iar. Cu toată fiinţa. Mă încurajează să vorbesc. Cu el. Să îi povestesc. O fac cu vorbe întrerupte, cuvânt cu cuvânt. Pas cu pas ca un om bătrân şovăielnic. Ştiu că trebuie să îi vorbesc, dar e ca şi cum încerc să îmi fac singură o operaţie.

Dragul meu, o să îmi treacă! Ai încredere în mine. Sunt tot eu, îngeraşul tău, acum sub nişte influenţe astrologice zălude pe care doar ascendentul ăsta în vărsător le poate simţi atât de intens…

Întotdeauna am simţit mai mult decât un vărsător! Mult mai mult! Orice eclipsă de lună, la mine devine apocaliptică! Măcar stiu de unde mi se trage…

-Ar trebui să medităm… şoptesc eu.

-Poţi medita singură dimineaţa, când te trezeşti! Acum ştii cum.

Da, are dreptate!

Azi am meditat. A fost un pas bun.

Apoi am făcut o prajitură cu mălai, unt şi zahăr! Daaa! Am cumpărat mălai, căci ne era dor de o mămăligă – dezamăgire mare! Englezii au un mălai fin ca făina albă! Mămăliga a ieşit un fel de piure fără nici un gust… Şi, pentru că mălaiul nu era bun pentru mâncare, l-am făcut prăjitură! Care a ieşit foarte bună! Un pic fărâmicioasă, dar foarte gustoasă!

Şi am cerut o gură de cafea de la vecinul de casă. Vlad – un puşti de 24 de ani din Lituania. Îşi făcea cafea… mirosea… Iamiii!

Dragii mei! Nu mi-e dor de carne, de băuturi, de ţigări! Dar de cafea… DA! Cât am lucrat în depozit, savuram momentele petrecute pe lângă paleţii cu cafea!!! Luam în braţe pachetele cu cafea cu mare, mare dragoste! Le strângeam bine la piept înainte de a le aşeza pe lolop şi trăgeam cu nesaţ pe nări mireasma incredibilă!

Stelian zice că e doar o dorinţă şi că o pot depăşi. Aşa o fi… Dar tare îmi place cafeaua! Mirosul de cafea! Aş vrea să existe un săpun care să miroasă a cafea! Un parfum!

Aşa că azi mi-am luat inima în dinţi şi am cerut un pic de cafea… Iamiiii! L-am răsplătit cu prăjitură cu mălai, că abia o scosesem din cuptor!

Stelian mi-a promis că de ziua mea bem o cafea! Nu mai e mult… număr zilele…

Da, îmi place cafeaua! Aşa cum altora le place îngheţata… O cafea, pe o terasă, la soare, ascultând o muzică frumoasă şi privind trecătorii… Un adevărat moment de răsfăţ pentru mine!

Acum… ascult muzică italiană. De dragoste, desigur. Bat ritmul cu varful degetelor de la picioare. Scriu.

În două ore o să ies la plimbare. O voi lua spre Stelian care iese de la serviciu. Ne găsim pe drum. Numai să nu plouă… Oricum, umbrele avem! Acum şi prăjitură cu mălai!