Viaţa curge şi decurge… Merge mai departe, zi după zi, ducându-ne acolo unde trebuie.
Nu avem controlul niciodată… Mereu apare ceva nou, neprevăzut, incitant sau bulversant. Tot ce putem face este să fim maleabili… Să luăm lucrurile aşa cum vin, fără frică şi teamă, fără panică şi disperare. Întotdeauna există o soluţie.
Ar trebui să ne bucurăm de fiecare clipă. Mereu. Ca şi cum ar fi ultima. Doar aşa vom pleca de aici cu sentimentul că ne-am atins menirea. Şi ar mai trebui să fim autentici. Să nu ne mai ascundem. Să ne deschidem fără teamă, să spunem ce gândim, ce simţim.
Trăiesc într-un parteneriat domestic armonios. Datorită acestui aranjament pot locui aici, la Godeni. Fără el, ar fi mult mai dificil şi, probabil, nu ar mai fi la fel de frumos. Aşa, treburile sunt împărţite după puterile fiecăruia. Eu cu cele de prin casă, el cu cele de pe afară.
Totuşi, simt că am rămas blocaţi în rutină. Avem tot ce ne trebuie. Dar… uneori aş vrea să… ne deschidem aripile şi să zburăm. Pe deasupra văilor, peste munţi şi brazi… Uneori mă apucă aşa, un dor de ducă… Cu un rucsac în spate şi un aparat foto de gât. Aşa, ca acum 6 ani…
Uneori simt că am devenit prea greoaie… Ca un taur leneş care rumega şi doar miroase flori…
Uneori simt că aş vrea să mai batem şi alte cărări decât cele deja bătute… Până la izvor, până la mănăstire, până în oraş… Da, lucrurile sunt mereu altele, peisajele şi ele se schimbă, dar rămân, totuşi, aceleaşi energii…
Omul are nevoie să mai schimbe locul. Ca să vadă şi altceva, să simtă şi altceva. Să trăiască emoţii şi senzaţii noi. Căci, până la urmă, cu asta ne alegem din viaţa – emoţii, senzaţii şi experienţe… Atât luăm cu noi…
