Cotidian

Mesaj către scânteile divine care încep să se trezească…

Am obosit… Serios vă spun… Îs în stadiul opriţi planeta că vreau să cobor la prima…

Da, e clar că mai e puţin. Nu mă mai miră nimic. Nici aici, în Ro, nici în altă parte…

Pot doar să îmi doresc să ne găsim cu bine dincolo, în realitatea primordială… Şi, cu adevărat, să ne bucurăm de ce mai e frumos pe aici, în copia asta defecta până în rărunchi…

Trăim într-o iluzie, una urâtă, şi tot ce putem face este să fim pe fază că în astral să o luăm pe uşa către lumea divină, cea destinată scânteilor divine. Asta este o închisoare, o matrice pe care ei o tot strica. Exersează. Ne storc de frici, vinovății, dureri şi lacrimi ca să vadă până unde pot merge, cât de mult ne pot folosi. Ne robotizează. Ne pregătesc pentru următoarea reîncarnare în care plănuiesc ei să ne trimită tot aici…

Noi, ăştia de la ţară, tot mai găsim un pom să ne bucurăm de lumină… O floare, o boare curata de aer… Cei de la oraş, însă, … Ei nici nu mai văd în ce… balamuc trăiesc… Îs atât de prinşi… Din păcate, acolo sunt copiii, fraţii şi părinţii noştri, dar… cu forţa nu îi putem trezi… Doar să ne gândim la ei cu pozitivitate… să le trimitem gânduri încărcate cu energie pozitivă…

Am obosit… Nu mai vreau. Planeta asta chiar a devenit o budă…

Ziceți-mi de bine!

Mă duc să fac nişte suc de mere din ce am strâns de pe jos… Erau pomii plini, au rămas vreo două fructe în ei, şi continuă să se scuture… Să fie seceta, să fie altceva…, cine mai ştie… Fructele nu sunt zemoase – dintr-o găleată din care anul trecut făceam 5 l de suc, acum fac 2…

Şi pomii suferă… Şi animalele… parcă sunt zăpăcite de cap… Se comportă aiurea…

Ieri m-a durut capul aproape toată ziua… Ceva s-a întâmplat… Cine ştie ce experimente noi au mai făcut… din păcate, sunt foarte receptivă la radiaţii… Nu sufăr de nimic fizic, durerea de cap nu are nicio explicaţie… Așa, din senin… La fel mă simţeam când lucrăm la RDS fix sub o antenă parabolică care, cică, nu funcţiona. Eram năucă toată ziua. Când mi-au mutat biroul, mi-am revenit ca prin farmec…

Hai să ne jucăm frumos. Să ne bucurăm de ce a mai rămas neîntinat pe aici.

Suntem scântei divine, ne aşteaptă o trecere importantă cât de curând…

Vă îmbrăţişez, scântei divine!

S-ar putea să-ți placă și...