Povestea începe în curtea din faţa casei unde Toto se simte în siguranţă. Aici doarme deseori făcut covrig sau cu lăbuţele în sus şi burtica albă şi pufoasă la vedere. Toto este un motănaş alb – alb cu câteva buline gri – gri pe spate şi codiţa vărgată în nuanţe cenuşii. Uneori, iarna, e cenuşiu complet pentru că doarme prin poduri, la lângă coşurile murdare de funingine. El ştie cum ajunge pe acolo!
Toto ştie să vâneze
Chiar dacă natura l-a colorat în aşa fel încât îl vezi de la un kilometru, ştie să prindă păsări, şoricei, cârtiţe şi, uneori, doar de distracţie, fluturi. Unele dintre acestea sunt daruri pe care Toto le lasă prin faţa casei, astfel încât să fie văzute şi răsplătite de oameni. Alteori, însă, le mâncă.
Chiar şi aşa, nu refuză niciodată o porţie de lapte, o coadă de peşte, o lingură de omletă sau o chiftea, chiar dacă e din legume. Şi, dacă are burtica cât un cimpoi (cine ştie pe unde s-o fi ospătat deja) şi nu se mai poate servi cu nimic că nu mai este loc, îţi ţine companie torcând sub masă.
Toto nu ratează nicio gustărică
Ba chiar ştie când e ziua de lapte şi se înfiinţează cu codiţa în sus încă de dimineaţă, devreme, înainte se fie chemat. Iar când se pregăteşte ceva prin bucătărie, vine de îndată, chiar dacă nu e invitat. Şi, dacă ajunge prea devreme, după ce încearcă de câteva ori să intre în bucătărie – unde ştie că nu are voie – se aşează tacticos în prag aşteptând şi torcând de mama focului, lingându-şi din când în când lăbuţele. Probabil se spală pe mâini pentru masă.
Toto toarce şi adoră să fie mângâiat
Am uitat să vă spun că este expert în tors! Toto toarce tot ce prinde! Gânduri, vise şi merinde! Şi este topit după mângâieri pe care le fură ori de câte ori poate! Atât aşteaptă: să găsească un picior de care să să pisiceasca sau o mână de care să se lipească şi să se împingă cu capul, ca un berbecuţ. Şi, dacă nu e băgat în seamă, musca! Aşa, uşor… Cât se te trezească! Să îţi amintească ce el e acolo şi are nevoie să fie mângâiat. Sau poate că tu ai nevoie de asta?!
Toto se comportă ca un căţel
Uneori se comportă ca un căţel. Da! Aţi mai văzut voi pisoi care să te urmeze la plimbare prin grădină sau prin pădure?! Aşa, liber, fără lesă sau să fie chemat! Îţi ia urma sau îţi deschide drumul şi merge tacticos, cu codiţa în sus. Păşeşte cu grijă prin iarba înaltă şi îşi cârlionţează vârful cozii ba în dreapta, ba în stânga. La fiecare pas.
Uneori nu merge până la capăt, dar nici nu se întoarce singur acasă. Se aşează în iarbă şi se pune pe aşteptat, torcând şi măsurând cu ochişorii lui verzi, pe jumătate adormiţi, cerul, păsările, vântul, gândul şi pământul. Şi, când oamenii se întorc, se scutură de firele toarse îndelung, le spune un discret “Mhriau“ – adică “Sunt aici! V-am aşteptat!” şi îi urmează către casă. Desigur, cu codiţa în sus şi mersul pe pernuţe.
Şi mai face Toto multe alte lucruri! Dar să le luăm pe rând!