Călătorii

Impresii din Anglia – plante, animale, vreme, oameni

După două săptămâni de Anglia impresiile au început să se decanteze şi acum pot scrie detaşat despre ele. Deja am vorbit despre Anglia arhitectura caselor şi am menţionat monotonia şi, uneori, perfecţiunea nefirească a acesteia. Am să îmi spun acum părerea despre plante, animale, vreme şi oameni.

Impresii din Anglia – plante

Anglia plante

Am ajuns seara aici. Era deja întuneric, aşa că, pe drumul spre casă, doar am intuit că pe marginea drumului erau brânduşe! A doua zi, pe lumină, am avut ocazia să mă conving de existenţa lor, cu infinită uimire şi bucurie! Erau laolaltă brinduşe din toate culorile – albe, galbene, lila şi chiar in degrade – aşa cum rar am mai văzut pe acasă!

Apoi am descoperit narcisele galbene! Cresc de la sine pe margine drumului şi, cu siguranţă, sunt unele din florile des întâlnite în Anglia.

La plante se încadrează şi urzicile! Da! Cresc nestingherite pe aici! Chiar am fost la cules de urzici, într-o zi incredibil de însorită pentru Anglia!

Şi, desigur, peluzele din faţa caselor! Nelipsitele peluze! Verzi! Incredibil de verzi! Dar e firesc verdele acesta, pentru ca iarba are aici apa din belşug. Nu are timp să se îngălbenească. Duminica după amiază este o încântare să te plimbi pe străduţe, pentru că englezii tund peluzele! Mirosul de iarbă verde, proaspăt cosită, este o adevărată terapie pentru suflet! Mie, cel puţin, îmi aminteşte de… Godeni!

Părerea mea?! Chiar dacă peluzele arată ca nişte terenuri de fotbal – adică mult prea perfecte pentru gustul meu – Anglia este, fără doar şi poate, ţara Brînduşelor!

 Impresii din Anglia – animale

Anglia animale

Primele animale cu care am dat ochii au fost… căluţii îmbrăcaţi în pelerine de ploaie!!! Da! Aici căluţii, toţi, poartă pelerine de ploaie! Foarte frumoase, pe măsura lor!

De la distanţă nu am ştiut ce păsări sunt, pentru că dimensiunea lor m-a încurcat! De aproape am văzut că erau porumbei gigant! Pe aici porumbeii sunt cam cât raţele de pe la noi! Probabil pentru că au mâncare din belşug?! Bănuiesc că pământul, mereu umed, mişună de insecte!

Anglia animaleAm mai remarcat câinii. Niciunul pe stradă. Doamne fereşte! Pe aici nu vezi pe stradă nici câini şi nici pisici… Aşa, fără stâpân, vreau să zic! Pisicile sunt – pe la ferestre, prin casele oamenilor şi am mai găsit două în curtea interioară a căsuţei unde stau – sunt ale vecinilor cu care împărţim curtea. Câinii îi poţi vedea şi pe ei pe la ferestre – unii urlând prelung a plictiseală… Sau îi poţi vedea plimbaţi în lesă, pe stradă. Nu am auzit unul să latre pe stradă! Au venit, m-au mirosit curioşi, dar nu a fost nici un lătrat! Ceea ce m-a uimit! Dacă nu îi auzeam hăuind prin case, aş fi zis că în Anglia câinii nu latră!

Mai ştiu că aici există servicii de plimbat câinii şi că se pot caştiga bănuţi frumoşi din activitatea aceasta plăcută!

Şi veveriţele gri! Ele mişună agile peste tot! Chiar şi în zonele industriale unde s-a păstrat câte un colţ intact din habitatul lor natural.

Parerea mea?! Căluţii curcubeu pot fi un simbol pentru Anglia! La noi ar arăta ciudat, totuşi!

Impresii Anglia – vreme

Da, e adevărat! În Anglia plouă. Nu mult, cât des şi mărunt! Iar vreme e foarte schimbătoare! Te uiţi pe geam – e soare! Te îmbraci, te încalţi, ieşi pe uşă – plouă! Nu poţi pleca de acasă fără umbrelă! De fapt, poţi, dar rişti ca în zece minute să fii ud până la piele… Am observat că englezii nu prea folosesc umbrelele de ploaie, darAnglia vreme poartă haine potrivite, asortate cu cizme înalte de cauciuc.

Eu am avut parte şi de puţină zăpadă – ceea ce nu s-a mai întâlnit de 4 ani în Anglia!

Părerea mea?! Aici trebuie profitat din plin de zilele cu soare, pentru că sunt foarte rare!

Impresii din Anglia – oameni

Anglia oameni

Anglia este o ţară plină de emigranţi. Români, romi, arabi, lituanieni… Iar englezii îi acceptă uşor, fără

prejudecăţi! Probabil pentru că emigranţii sunt mereu dispuşi să facă acele job-uri pe care englezii nu le doresc…

Sunt politicoşi, amabili, au un profund simţ civic şi nu ar deranja pe nimeni cu nimic! Nu se grăbesc şi fac lucrurile pe îndelete. Cei în vârstă nu se sfiesc să te oprească pe stradă să îţi vorbească despre vreme.

Marea majoritate sunt relaxaţi şi au o alură detaşată. Am înţeles că nu se omoară cu munca şi că sunt primii atunci când e vorba de libere şi zile scurte de lucru. Că au un sistem social foarte bine pus la punct şi pensii rezonabile.

Părerea mea?! În Anglia oamenii duc o viaţă mai bună decât la noi, iar asta se poate vedea pe chipul lor… Dar, totuşi, ceva lipseşte! Când ai o viaţă atât de bună… unde mai e provocarea?!

S-ar putea să-ți placă și...