Tot în Anglia suntem. Acum bulversată, divizată în fel şi chip. De Brexit. Nu se ştie nimic concret. Se tot dau termene. Mai votează ceva. Apoi altceva… Le-am pierdut şirul…
De ieşit, vor ieşi din UE. Cumva. Şi bine nu le va fi. Acum realizează şi ei implicaţiile. Economia a început să scârţâie. Firmele străine se retrag. Forţa de muncă e tot mai puţină. Anglia nu mai e pe lista celor care vor să muncească într-o altă ţară. Nu mai e o opţiune. Totul e nesigur.
Celor care sunt deja aici, li se oferă contracte de muncă pentru a nu putea pleca uşor. Pentru a-i fideliza. Pentru a nu-i pierde. Înainte contractele acestea nu se obţineau atât de facil.
Englezii nu se dau în vânt după anumite munci – cum ar fi cea de picker într-un depozit, sau de asistent pentru bătrâni. Ei nu sunt dornici să facă cornuleţe cu rahat – ca să vorbesc poetic.
Vor job-uri uşoare, de birou, cu program de 8 ore, sâmbăta şi duminica libere.
Emigranţii asigurau forţa de muncă pentru toate muncile pe care ei, englezii, nu le-ar face.
Mai mult, sistemul social este atât de bine pus la punct acum, încât, dacă eşti englez, poţi să nu lucrezi o zi din viaţa ta. Statul îţi plăteşte toate cheltuielile şi îţi asigură şi un venit minim pentru trai. Trebuie doar să faci dovada că nu eşti apt de muncă. Iar depresia poate fi un motiv.
Anglia e o ţară care a avut colonii prin întreaga lume. O ţară mică, totuşi, care a cucerit mult. Cum o fi reuşit?! Acum e plină de emigranţi. Şi nu îi place. Din toată înţelegerea cu Europa, ea vrea doar să îşi închidă graniţele, să nu mai vină şi alţi “colonişti”, dar şi să se bucure de toate avantajele, ca până acum – contracte faine, furnizori la preţuri imbatabile, trai pe vătrai. Dar, îşi are şi ea karma ei. Nu le poţi avea pe toate, fără un preţ, totuşi. E drept, mai e nevoie de mulţi ani până vor ajunge la “nivelul” nostru.
Vom vedea ce va urma…
Bănuiesc că preţurile vor creşte – probabil şi chiriile. Şi vor apărea taxe noi. Nici ei nu ştiu. Tărăgănează într-una.
Acum viaţa aici e una bună. Au un sistem care funcţionează atât în folosul oamenilor, cât şi al statului. Da, sunt şi aici taxe. Din salariul nostru – 1663 lire, după taxe, au rămas 1200 lire. Deci cca 450 de lire s-au dus la stat. Destul de mult, nu?! Dar, chiar şi aşa, poţi trăi bine şi chiar pune ceva deoparte.
Englezii nu sunt buni meseriaşi. Nu excelează în nimic. Şi nici nu ştiu să fie eficienţi. Ei nu caută să rezolve problemele simplu şi eficient, ci să facă proiecte şi formulare.
Acum că suntem angajaţii lor şi nu ai agenţiei bulgare – cum eram înainte – pot spune că e o babilonie curată în ograda englezilor. Dar bine organizată cu formulare. De exemplu, dacă înainte era de ajuns să cerem, verbal, veste reflectorizante – le primeam aproape imediat. Ne-am mutat la englezi şi se împlineşte o luna de când am făcute cererea scrisă pentru veste, verificată de două ori de manager. Nimic. Tot cu vestele vechi umblăm. Deja necorespunzătoare.
Au ierarhia bine pusă la punct, aşa că pot plasa uşor job-urile de la unul la altul. Organizare beton, eficienţă zero.
Am vazut în depozit cum au muncit o zi întreagă să reorganizeze cuştile pentru produse. Nu că nu ar fi stat bine cum erau! Doar aşa, ca să aibe de lucru un manager. Unul blond. Un proiect nou! În ziua aceea a ieşit un talmeş-balmeş în zona aceea, pentru că, după noul aranjament, era mult mai greu să îţi iei cuşca, să o montezi şi să o pui pe lolop. Ne călcam unii pe alţii şi blocasem şi zona de trecere pietonală. Nebunie totala! A doua zi le-au pus la loc…
Ne-au schimbat ceasurile de scanare produse. Sunt pe un sistem nou. Android. Ele or fi ele bune – sunt ca nişte telefoane cu touch screen- nu zic, dar sistemul nu e bine pus la punct. Are lag. Îngreunează procesul. Scanez codul de bare şi număr până la 5 până trece la următorul ecran. Înainte trecerea se făcea imediat. Lui Lulu îi place – “Te obligă să munceşti mai domol, ce atâta grabă?!”
Deocamdată poţi opta pentru ceas nou sau vechi – clar! Îl prefer pe cel vechi, cu butoane!
Dar, chiar şi aşa, viaţa aici e una liniştită. Încă. Marea nebunie e în parlament. Acum nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa… Dar trebuie să o scoată într-un final!
