Am întâlnit oameni care doreau un partener pentru că se săturaseră de singurătate. Erau nefericiţi şi credeau că, dacă vor cunoaşte pe cineva care să aibe grijă de ei, îşi vor găsi fericirea!
Nimic mai greşit!
Fericirea în cuplu e dublată de fericirea în solitudine. De fapt, prima se bazează pe cea din urmă! Nu poţi fericit în cuplu, dacă nu eşti fericit de unul singur – asta e clar! Nimeni nu e răspunzător pentru propria ta stare! Fericirea ta este responsabilitatea ta! Şi, dacă ai ales să trăieşti în cuplu, ar fi matur din partea ta să o faci doar dacă ştii să îţi gestionezi singur angoasele… Pentru că nimeni altcineva nu o poate face în locul tău.
Nu e nici o problemă să fii singur până îţi rezolvi problemele interioare. Până, să zicem, te maturizezi suficient cât să ştii cum să foloseşti propriile butoane. Până ajungi la acel echilibru interior care să îţi permită să te deschizi pentru o altă inimă. Un alt suflet. Pentru că în cuplu totul se multiplică! Acum ai totul dublat! Inclusiv percepţia! Ceea ce simte partenerul, vei simţi şi tu! Şi invers! Starea se transmite de la unul la altul! Dacă te doare pe tine, îl va durea şi pe celălalt. Deci, ai grijă de sufletul tău de trupul tău, de inima ta pentru a nu genera unde dureroase partenerului tău, care nici nu va ştii ce l-a lovit.
Poate sună egoist, dar e cât se poate de sănătos!
Mă întreb câţi dintre cei care au o relaţie, au un partener, conştientizează cât de important este să se îngrijească de… curăţenia interioară, înainte de orice! Chiar îşi pot rezerva mici perioade de solitudine în care să mediteze, să se plimbe, să facă ce ştiu ei că îi ajută la curăţenia energetică. Şi apoi, curaţi, îşi pot îndrepta atenţia către partener. Cu inima deschisă!
E lipsă de respect să intri murdar, impur, în aura persoanei pe care o iubeşti. Să o împovărezi cu propriile tale frici, spaime, maladii! E ca şi cum dai buzna plin de noroi în camera curată a unui om pe care se presupune că îl respecţi şi îl iubeşti.
Toţi avem momentele noastre de… “bocanci plini de noroi”… De frici, de angoase, de… mizerie… Căci e firesc! Aşa e omul! Învaţă pas cu pas şi doar experimentând. Greşeşte, cade, se murdăreşte, apoi se ridică, se scutură şi merge mai departe…
În cuplu, partenerul poate sesiza, ca martor exterior, obiectiv, toate aceste schimbări. Şi, desigur, te va susţine! Cu o “tragere de atenţie”, cu o vorbă bună, cu o pasă energetică pozitivă, cu o îmbrăţişare care te va încălzi şi care va topi tot ce e murdar…
Deci, fericiţi sunt cei care se respectă pe ei înşişi dar şi ceea ce au, care nu se tem de singurătate şi care se cunosc suficient de bine încât să ştie cum să îşi şteargă singuri bocancii înainte de a intra într-o relaţie.
