Din iubire împletită cu compasiune se naşte recunoştinţa

Primim întotdeauna ceea ce ne dorim şi suntem pregătiţi să înţelegem… După ce am trăit iubirea şi nu am mai căutat-o, am înţeles compasiunea şi mi-am dorit evoluţia spirituală, am ajuns să trăiesc recunostinţa în forma ei cea mai pură. Acum stiu că iubirea împletită cu compasiune duce la recunoştinţă

Sunt un om care şi-a dorit dintotdeauna să cunoască iubirea. Şi am avut parte de ea, în multiple forme, potrivite cu momentul meu de evoluţie şi de înţelegere. Am avut de urcat o adevărată scară. Pas cu pas, suferinţă după suferinţă… Până am atins acel punct în care credeam că iubirea e supraevaluată şi că tot ce contează în lumea asta este compasiunea. Nu îmi mai doream iubirea şi nici nu o mai cătam. Cumva mă resemnasem. O parte din mine a stat aşa, în linişte, tăcere şi abandonare un timp. Aproape un an. Am avut experienţe în această perioadă, dar ele au avut menirea să mă facă să simt şi mai puternic că iubirea este doar o vorbă inventată de oameni şi că tot ce contează sunt bunătatea şi compasiunea.

Şi abia atunci, când eu nu o mai căutam, dar aveam toate lecţiile învăţate, am primit-o…

Iubirea împletită cu compasiune şi multă, multă bunătate…

Mă scuturasem de inerţie şi pornisem pe un nou drum în ideea să dau un sens vieţii, care părea să curgă de ceva vreme fără nici o direcţie… Părea să se irosească…  Forma gând cu care am făcut primii paşi pe acest drum a fost legată de oameni şi experienţe care să mă ajute să evoluez spiritual. Nimic mai mult!

Ani la rând cerusem să îmi întâlnesc partenerul divin-hărăzit! Sufletul pereche! Sufletul geamăn! Făcusem nenumărate liste cu ce calităţi ar trebui el să aibe, cum să fie şi cum să arate. Mi-l imaginasem! Îl visasem! Şi, uneori, avusesem sentimentul că, în sfârşit, îl găsisem! Dar se dovedea curând că nu era el. Relaţia se încheia cu o altă suferinţă şi o nouă lecţie.

Şi abia când m-am detaşat de visul acesta al iubirii… şi am cerut evoluţie spirituală… Universul mi-a trimis ceea ce îmi dorisem până atunci, dar cu ceva în plus. Mult mai important… Un om plin de bunătate, lumină şi candoare… Aşa cum numai un înger poate fi… Un om care nu poate gândi negativ, care nu poate vorbi urât. Un om care nu oboseşte în a fi ceea ce este… Un om curat, lipsit de resentimente legate de trecut şi care doar trăieşte clipa! 

Ne plac aceleaşi lucruri, avem aceleaşi preferinţe alimentare, suntem amândoi tăcuţi şi contemplativi. Nu a fost nevoie de acea perioadă de început în care te deprinzi cu obiceiurile partenerului! Era ca şi cum ne ştiam din totdeauna!

Iar eu devin lângă el, cu fiecare zi, un om mai bun…

Aveam obiceiuri pe care ştiam că el nu le agreează. Mi-a fost uşor să renuţ la ele – ţigări, carne, cafea şi alcool. Extrem de uşor. De fapt, nici nu am simţit că am renunţat la ceva… Pur şi simplu am urmat calea firesc… Cafeaua a fost singura la care m-am mai gândit. El a acceptat însă să bem împreună un capucino. După care am decis de comun acord că un ceai negru, englezesc, poate fi cu mult mai bun. Sau, când şi când, câte o ciocolată caldă…

El m-a invitat în viaţa lui, oferindu-mi, fără nici o reţinere, totul! Da! Tot! Până şi bănuţii lui! După numai câteva zile petrecute împreună, mi-a spus cu ochii plini de lumină că tot ce e al lui e şi al meu. Sau numai al meu. Căci lui nu îi trebuie. Numai să nu îmi mai fac griji din cauza banilor şi să mă ocup doar de ceea ce îmi place.

Este un om care pare venit de pe altă planetă. Dar încep să cred că venim amândoi din acelaşi colţ de univers şi că ne-a fost dat să ne întalnim în Anglia, ca să continuăm drumul împreună prin viaţa asta… Pe planeta asta… În iubire, bunătate, compasiune şi recunoştinţă faţă de tot ceea ce trăim acum împreună…