Timpul trece. Vad cum se schimba cifrele anului. Dar simt ca am ramas pe loc. Intepenita intr-o trezire brusca. Siderata… Naucita… Si nu reusesc sa ma mai urnesc din acest loc…
Timpul e doar in mintea mea.
Sunt o zburatoare curioasa care, cumva, s-a ratacit prin aceasta realitate… masluita. O steluta calatoare cazuta. In capcana reincarcarii. A karmei.
Nu cred ca mai reusim noi, acum, sa ne cream propria realitate… Sunt altii mai… dibaci ca noi, care o fac la un nivel mai mare. Noi? Suntem mici zane prinse in realitatea lor… Ca niste insecte in panza de paianjen.
Incotro, dragii mei?
Care e calea?
Unde e Dumnezeu cel drept?
Cine trage sforile astea? Si cand se va termina mascarada? Caci aici nu imi mai place! Clar!
Astept aproape cu nerabdare noptile in care exersez moartea. Inchid ochii, ca sa reduc perceptia realitatii, si urmaresc ce mi se arata sub pleoape. Sunt umbre, figuri geometrice de lumina, scanteieri, licare, fulgere, pete negre, lumini stralucitoare… Cumva imi intors privirea catre centrul fruntii si, daca reusesc sa o mentin acolo cateva secunde, vad cum creste un punct de lumina… Sa fie al treilea ochi? Una dintre glandele care, deschise, devin chei pentru a schimba perceptia realitatii?
Au ajuns la mine multe teorii despre cum sa faci sa iesi din matrice. Ca sa fie clar, prin matrice nu inteleg doar sistemul, ci tot ce ne inconjoara. Sistemul este o parte din matrice. Importanta, caci acolo se trag sforile, se fac programarile, se creeaza scenariile. Fara sistem, matricea nu ar putea exista.
Deci, sunt mai multe teorii:
Ca sa cauti iesirea cand ajungi in planul astral. Ca sigur este acolo.
Ca sa NU te indrepti catre conul de lumina. Ca sigur te vei reincarna si ajungi iar aici, captiv in planul pe care il percepi ca fiind fizic. De fapt, o iluzie grosiera.
Ca sa meditezi. Si se recomanda mai multe meditatii.
Ca sa iti deschizi al treilea ochi. Ca doar asa poti vedea cu adevarat ce se intampla.
Poate ca functioneaza. Poate ca nu. Cine mai stie?…
A trecut atata timp de cand nu ne mai simtim scantei divine. Da, credem ca suntem asta, dar nu o stim.
Pana cand nu o vom trai, doar credem. Cand o vom trei deplin, o vom stii. Si atunci sigur matricea se va destrama. Si vom fi liberi.
Pana atunci, orice am face, doar le facem jocul…
Bun… Sa fie mai bine sa nu mai facem nimic in lumea asta a lor?
Si aici te napadesc fricile, bine instaurate in creier, prin programe familiale, scolare, sociale, special create sa te mentina ascultator. Oi fi simtind tu ca ceva nu e ok in ceea ce iti spunem ca trebuie sa faci, dar, vezi tu, daca nu faci asa, o sa mori. De foame. O sa iti luam calul! Catelul si toata avutia! O sa ajungi in strada, in frig. O sa…
Hei, dar daca sunt scanteie divina, nu pot muri! Doar voi trece in alta dimensiune. Spiritul meu isi va schimba perceptia de la corpul fizic si minte, la suflet. Nu-i nicio paguba sa mori. Tot in matricea lor ramai, dar perceptia trece de la 3D la 4D. Din pacate..
O vreme am crezut ca moartea este eliberarea. Dar nu e asa… Tot aici ramanem, caci planul astral (4D-ul) tot al lor este…
Dar, oare, daca ne strangem asa, mai multe scantei divine… Facem o gasca… Ne potentam unele pe altele… Ne tragem de atentie cand ne cuprind fricile… Ne unim prin iubire intr-o scanteie divina mare si stralucitoare… Si luminam pana la dezintegrare realitatea asta, de ei creata… Poate asa reusim…
Stiu – vezi, de data asta nu doar cred, ci stiu – ca iubirea poate rezolva orice problema in lumea asta.
De unde? Cumva, informatia asta nu au reusit sa ne-o stearga cand ne-au pacalit cu reincarnarea. Caci toti stim la fel – ca iubirea este o energie vindecatoare. Iubirea fara motiv, aceea care creeaza armonie, echilibru, impacare… Care ne face sa ne simtim increzatori si puternici. Care ne da aripi si ne poate potenta sa… sa… mutam muntii din loc!
E, iubirea asta toti o simtim ca fiind reala, divina, pura, curata. Sigur ei nu au programe de iubire! Cel mult, de sex, de sexualitate, de gelozie, de dorinte fierbinti – dar nimic nu are legatura cu iubirea…
Iubirea e cu noi. E in noi. Este o stare fireasca. Tine de trezire si nivelul de constienta la care ai ajuns. Cu cat esti mai constient, cu atat iubesti mai mult. Iubirea este o stare de… atentie catre clipa prezenta. Este imposibil sa fii atent la clipa prezenta si sa simti altceva decat iubire.
Bun, iata ca a mai ramas si ceva neintinat in lumea asta… Iubirea…
Sa fie, oare, de ajuns sa ne ridicam vibratiile si sa ne orientam atentia in prezent, sa intram in rezonanta cu iubirea… si matricea asta se va destrama?! Vom fi, in sfarsit, scantei divine libere?!
Oricum, nu avem nimic de pierdut sa incercam si acest lucru.
Io zic sa nu mai pierdem timpul cu prostiile din jur (alegeri, lovituri de stat, razboi, scumpiri, pandemii,…). Si sa ne luam de mana (asa, de la distanta) si sa ne ridicam, toti odata, vibratia catre iubire. Cum? Fiind atenti la momentul acum.
Inchide ochii… Bun… Vezi… lumina aceea argintie din interiorul tau? Oriunde poate fi – in crestet, in dreptul inimii, in abdomen… E, o vezi? E mica? Ai putina rabdare, ca va creste… Acum imagineaza-ti ca o trimiti, ca un fascicul de lumina, catre fiinta pe care stii ca o iubesti. Fiu, fiica, mama, tata, catel pisica – fiecare trebuie sa aiba pe cineva. Trimite-i aceasta energie – caci asta e lumina asta argintie.
Acesta ar fi un prim pas.
Apoi, trimite-o catre toate fiintele din univers… cu gandul ca vrei sa fie fericite…
Ce simti? Tu, scanteie divina, impregneaza-te cu aceasta senzatie…
Fie ca toate fiintele din univers sa fie fericite…
