Poate că România nu stă bine deloc acum. Şi nici oamenii din ea.
DAR…!
Românul va supravieţui oricărui cataclism! Suntem oameni inventivi. Suntem capabili să folosim ocaziile. Mai mult ca oricare alt popor. Ştim să trăim cu puţin. Cu tot mai puţin…
Şi să facem ceva bun din nimic!
Suntem capabili să trăim în natură! Să folosim darurile ei. Ştim la ce sunt bune murele şi merele de pe margine drumului şi nu trecem pe lângă ele nepăsători.
Ştim să încropim o mâncare din te miri ce!
Ştim să ne dregem singuri lucrurile!
Să ne cârpim hainele, să ne reparăm electronicele, să desfundăm o chiuvetă! Orice român are sub chiuvetă o pompă, frate!
Englezii sunt total dependenţi de servicii. De exemplu, dacă vor să aibe ferestre curate, cheamă o firmă!
Dacă se înfundă chiuveta, cheamă alţi doi oameni… Care vin cu o pompă! Da, frate – o pompă! Dacă trebuie pus un şurub la capacul de la WC, cheamă alţi doi oameni care… se duc şi cumpără un capac nou!!! No, românul are şi o cutie, cât de mică, cu şuruburi, şurubele, piuliţe şi orice ar putea fi de folos vreodată.
După ce s-a strâns gunoiul de pe stradă, a apărut o altă maşină care, la cerere şi contra cost, desigur, îţi spăla tomberonul! Iaca business!
Săptămânal trece o maşină care te invită să dai hainele să ţi le calce!
Englezii tind să nu facă nimic singuri. Plătesc. Pentru orice! Cred că pentru fiecare casă există serviciul de curăţenie! Ei nu obişnuiesc nici să gătească şi nici să îşi facă singuri curat!
E o întreagă afacere treaba cu îngrijirea bătrânilor. Mai nou, sunt firme care te plasează în casele lor. Eşti un fel de… nepot venit să îşi ajute bunicii! Pentru că jobul tău e să socializezi cu bătrânii, să îi ajuţi să îşi pregătească masa, să îi plimbi, să îi însoţeşti la plimbare sau la cumpărături. Să fii lângă ei câteva ore pe zi.
Aici poţi să faci o afacere din orice activitate care în România e ceva firesc, ceva ce îţi faci singur, tu acasă, cu mânuţele tale!
…………………………………….
Pe lângâ casă sunt câţiva meri. Mere micuţe, un pic acrişoare, dar ideale pentru plăcinte sau tarte! Desigur, nu le-am lăsat de izbelişte. Cu atât mai mult cu cât, aici, 6 mere, la magazin, costa 1.3 lire – cam 7 lei la noi! Enooorm!
Steluţu m-a întrebat de ce, dacă sunt atât de bune, englezii nu le folosesc?! Avea reţineri la început când mă opream să mi le îndes prin buzunare… Acum mă ajută să le strângem.
Şi mai sunt măceşe, leurdă, urzici! Deja ştim locurile pe unde cresc! La primăvară vom avea verdeţuri direct din natură! No, desigur, suntem singurii care culeg pe aici leurdă şi urzici! Probabil englezii nici nu ştiu că sunt comestibile. Dacă nu sunt în pungă pe raft, nu prezintă interes.
De aceea zic, cu inima cât un pepene! Românul va supravieţui oricărui cataclism! De englezi, sincer, mă cam îndoiesc…
Motto : Fie viata cat de rea,
Tot mai bine-n Anglia ! Adevarata descurcareala a romanului, examenul lui de maturitate dar si masteratul in ceea ce priveste descurcatul au fost in anii ’80 in ultimii ani ai deceniului, atunci cand am rezistat eroic in fata tuturor lipsurilor. Foametea dar si lipsa caldurii au facut victime dar cea mai mare parte a populatiei a supravietuit inghesuindu-se la toate cozile care se formau precum gramezile la rugby. Atunci erau bani, tot omul avea un salariu, dar nu erau produse. Acum e invers. Iar romanul se descurca. Pleaca dupa bani in Italia sau Anglia, Norvegia sau Germania. Aproape 4 milioane de romani sunt plecati in tari straine ca sa faca bani si sa supravietuiasca. Acum e bine, ai voie sa pleci si esti primit oriunde te duci. Atunci in comunism a fost varful de sarcina. Daca erai prins ca vrei s-o stergi erai inchis sau impuscat. Niste muncitori de la IMUAB s-au inchis intr-un container cu marfa care a ajuns in Italia, parca, dupa 17 zile. I-a descoperit un caine intr-o gara. Da, cainele i-a simtit si a inceput sa latre la container pana cand italienii au desfacut containerul si i-au scos pe romani mai mult morti decat vii. Dar s-au descurcat. Acum pleci cu autocarul sau avionul, la vedere. E altceva. Dar pleci. Si multi nu se mai intorc. Niciodata. Marius, fiul meu, are 24 de ani de cand a plecat. Si nu s-a mai intors. Am fost eu la el de vreo cateva ori. Acum am imbatranit. Mi-e frica sa mai plec asa departe singur. Si atunci si acum se cheama ca ne-am descurcat, dar cu ce pret ? Cu pretul desradacinarii, al plecarii de langa cei dragi, al insingurarii. Avem un nepot in Canada. El nu stie limba romana, noi nu stim limba engleza (bine). Cum vom comunica atunci cand ne vom intalni, daca ne vom mai inalni…. Acesta e pretul !