După alte două înmormântări, amândouă în aceeaşi zi (e clar că se face coadă către cimitir şi Godeniul se goleşte…), pomeni şi câteva zile de rutină normală, a venit ziua de 25 decembrie. Pregătirile au fost simple, aşa, ca pentru noi. Căci nu avea rost să umplu frigiderul şi să nu ştim ce să mâncăm mai întâi.
Am făcut 3 cozonaci – unul rotund, special ca să îl dăruiesc lui tanti Doina. Maşina de frământat primită cadou de ziua mea a făcut mai toată treaba. Şi a făcut-o foarte bine! Cozonacii au ieşit de poveste, exact aşa cum îmi plac, cu nucă multă şi cacao. Bine crescuţi, nu foarte dulci şi savuroşi.
E de bine, căci reţeta o am scrisă şi acum maşina face tot. Atâta doar, că mai trebuie să ajustez cantitatea de făină. Şi să mă ocup de umplutură şi format cozonacii.
Şi am mai avut salată de beof, fără beof. Acrită cu dovlecei muraţi de acum 2 ani, căci aşa s-a nimerit. Şi aceasta a ieşit foarte bună.
Şi au mai fost sarmale cu ghebe. Şi, pentru că nu am reuşit să aleg doar o variantă, am făcut jumate în frunze de varză acră şi jumate în frunze de viță de vie.
E prima dată când umblu la borcanele cu frunze de viță şi sunt încântată de rezultat. Frunzele erau proaspete, ca şi cum abia au fost culese!
Cum se fac? Se culeg frunzele, se rulează câte 10, se înghesuie cât mai strâns în borcane curate şi uscate, se pune capacul – care trebuie să fie perfect etanş – şi se depozitează la întuneric, la o temperatură constantă. Este important ca frunzele să nu fie ude şi să nu varieze temperatura de depozitare, pentru a nu se produce condens în interior şi a preveni mucegăirea.
Vă garantez că sunt perfecte! Nu ştiu, însă, cât timp se pot păstra aşa.
În ziua de Crăciun a bătut vântul cum nu a mai bătut niciodată pe aici… Ne-a luat pe sus masa şi scaunele din faţa casei şi a distrus tunelul de folie de deasupra brazdei cu verdeţuri. Dar, din fericire, folia nu s-a rupt, am putut să îl reparăm uşor. A, şi ca să fie totul şi mai frumos, nu am avut curent toată ziua. A fost interesant… Am citit, Stelian a meditat, am stat la poveşti… Şi ne-am întrebat ce fac vecinii din jur fără curent…
Cu siguranţă a fost un Crăciun unic.
…………………………………………….
Vremurile se schimbă. Oamenii, cei care vor să supravieţuiască la ce va veni, vor fi nevoiţi să se întoarcă la natură, tradiţii şi meşteşuguri. Căci, dacă îţi produci singur hrana, ai o sursă de apă bună de băut şi mai ştii şi să faci unele lucruri cu mâinile (să coşi, să ţeşi, să împleteşti, să faci diverse produse din lemn, etc.) ai şanse să rezişti. Eu nu văd altă cale.
Atâta timp cât suntem dependenți de bani, pentru hrană, haine şi mai ştiu eu ce, ei, acei 1% care conduc matricea, uşor ne vor putea ţine sclavi. Suntem condiționați de ei la fiecare pas. Iar laţul se strânge tot mai mult în jurul oamenilor care, fără să realizeze, singuri cedează teren… Acceptă vaccinurile măsluite, acceptă plăţile cu cardul, acceptă să lucreze 9-10 ore pe zi şi să facă, de multe ori, ceva ce nu le place… Unii sunt încântaţi de perspectiva venitului minim garantat – care este o altă capcană, căci ţi-l vor da doar dacă… eşti vaccinat, faci plăți numai cu cardul, stai în cap…
Tehnologia, care avansează de la un an la altul, este un alt instrument de manipulare. Telefoanele, tabletele, calculatoarele, televizoarele, maşinile tot mai performante – toate ajung să ne deturneze de la ceea ce suntem cu adevărat… Uităm să mai comunicăm, căci ne trimitem sms-uri şi mesaje pe whatsapp, uitam să mai cântăm sau să mai mergem la un spectacol de teatru sau de balet, căci le vedem pe calculator sau la televizor, uităm să mai mergem pe jos, căci până şi gunoiul îl ducem cu maşina… Uităm să facem o mulţime de lucruri care sunt benefice pentru oameni.
Totul pare să devină mai complicat, mai sofisticat, mai inteligent… Oamenii devin tot mai comozi şi mai dependenţi de tehnologie şi energie. An după an, renunţăm cu încă un pas la independenţa noastră. Acceptăm lucrurile firesc, singuri ne închidem în coliviile pe care singuri ni le cumpărăm…
Ce convenabil pentru cei 1%! De acum nici nu trebuie să mai depună mult efort, căci singuri ni le facem toate… Singuri ne tăiem craca de sub picioare.
E adevărat, viaţa asta la ţară este mai grea decât cea de la oraş. Căci trebuie să depui efort ca să ai apă de la izvor, trebuie să crapi lemne ca să ai căldură, trebuie să hrăneşti găinuşele ca să ai ouă, trebuie să lucri în grădină ca să ai legume… Iar unele lucruri nu se pot amâna le nesfârşit, căci fiecare îşi are timpul lui. Găinile, de exemplu, au mereu nevoie de apă proaspătă şi grăunțe. Răsadurile trebuie plantate în anumite zile.
Dar, chiar dacă viaţa la ţară este grea, nu aş putea să mai revin la viaţa la oraş. Unde nici nu mai pot respira…
Întrucât nu avem bancomat în Godeni şi la magazin nu poţi plăti cu cardul, periodic trebuie să mergem în oraş ca să scoatem bani numerar de pe card. Şi, odată ajunsă acolo, abia aştept să ne întoarcem acasă… Mă simt bulversată de toată agitaţia de la oraş, mă sufoc căci aerul este plin de noxe şi praf, nu mă simt în largul meu căci totul este contracronometru…
Sincer, acum viaţa la oraş mi se pare un calvar şi mă întreb cum am putut trăi aşa atâţia ani…
Aici, la ţară, cu 700 de lei de persoană poţi trăi foarte bine. Asta pentru că mai sunt chestii pe care, încă, trebuie să le cumpărăm – făină, ulei, orez, hârtie igienică… Mai trebuie lemne, mai trebuie făcut un gard, o reparaţie, mai trebuie plătit impozitul și taxa pentru două locuri de veci… Dar e verificat – cu 700 de lei de persoană şi o grădină lângă casă, te poţi descurca.
La oraş, însă, fără 2000 de lei pe lună de persoană, nu cred că poţi face faţă… Pe puţin 2000 de lei! Acolo trebuie să cumperi tot… Până şi pătrunjelul care aici creşte nestingherit… Şi câte şi mai câte… care acum sunt nelipsite în grădina noastră. Practic, vara, iau coşuleţul, dau o raită prin grădină și strâng tot ce este necesar ca să fac ceva de mâncare! Și mă bucur și de aer curat, o plimbare minunată prin grădină, soare și liniște.
Este adevărat, noi nu consumăm carne, alcool şi tutun. Căci, dacă ar fi aşa, sigur nu ne-ar ajunge 700 de lei.
Poi, şi cum să renunţ eu la viaţa asta şi să mă întorc la oraş?! E drept că aş câştiga mai mulţi bani, dar aş cheltui de 3 ori mai mult… Merită?! Eu zic că nu… Deocamdată reușim să producem bănuții aceștia. E adevărat că proiectele sunt tot mai puține și veniturile noastre scad de la o lună la alta. Sunt sigură, însă, că vom găsi o soluție, căci aceasta apare întotdeauna când este necesar. Ca să fie clar, consider că aceste necesități sunt legate de propriile nevoi nu de ale celor din jur…
În viitorul apropiat, un loc la ţară, cu grădină şi livadă, va fi o comoară. Pentru că lucrurile se schimbă şi singura şansă pentru omenire este să se reîntoarcă la natură, simplitate şi meşteşuguri… O să vedeți cât de curând că așa e…
