Şi când te-ai săturat de viaţa ta de melc care aproape că nu mai scoate coarnele din cochilie, care îşi duce zilele între serviciu şi pat. Mici bucurii culinare. Întâlniri cu prietenii. Plimbări gălăgioase prin oraş sau pe munte… Ei, când simţi că poate fi ceva mai mult. Simţi că aşa nimic nu pare a avea sens. Când, parcă, un pas te mai desparte de a fi dus de vânt şi val, sus, tot mai sus, pe verticală… Când, pur şi simplu, vrei o minune în viaţa ta!
E clar că trebuie să schimbi macazul.
Să treci pârleazul.
Să faci saltul ăla înafara cutiei.
Daaaa! Fii sigur ca emisfera stângă va sări la tine! Temeri, dogme, ce va zice lumea? Unde te duci şi laşi totul? Renunţi la confortul minim pe care îl ai acum?! Hei, te-ai bolânzit?!
Ei, da! Aceasta e următoarea etapă după ce decizi că sari pârleazul… Zeci de demoni încep să întindă mâinile către tine. Ca să te ţină pe loc. În cercul tău de confort unde ai uitat să mai trăieşti… Adormi… Devii un om robot. Un Neom. Uiţi de creativitate, da scânteia ta divină, de harul tău…
No, dacă nu te laşi prada fricilor, vinovăţiei, gurii lumii… Şi mergi mai departe… Ceva bun se poate întâmpla. Însă, dacă rămâi pe loc, copleşit, doborât, cuminţit, poţi să fii sigur că nimic nu se va schimba în viaţa ta. Că vei continua rolul ăsta. Că nu vei ieşi din roată asta a zilelor care se rotesc fără nicio realizare, fără pasiune, fără fluturi în stomac, momente de minunare, revelații conştientizări…
Căci toate astea se întâmplă dacă treci şi prin emisfera dreaptă. Sau le legi cumva, dreapta de stânga. Cu stânga faci planurile alea dezrădăcinătoare. Cu dreapta ţi le imaginezi. Trăieşti momentele. Le conştientizezi şi le faci realizabile, uite aşa, peste noapte. Căci le încarci cu energie creativă. Le dai ceva din scânteia ta divină.
Tu, creator al propriei vieţi, sari pârleazul! Joacă-te!
Viaţa e doar un joc… Nu e loc de temeri, ci doar de bucurii. Mici, mari, cum vin ele! Te poţi bucura de orice! Te poţi minuna de orice! Şi, dacă mai ai şansa şi să iubeşti, să împărtăşeşti cu cineva toate aceste momente, în deplină onestitate, sinceritate şi autenticitate…. O, Doamne, binecuvântat eşti între oameni!
Stau eu, aşa zăludă şi ciufulită. Şi-mi aduc aminte că, odată, chiar dacă sufeream, eram mai vie. Eram pe drumul bun, urcam pe verticală. Chiar dacă uneori mai şi cădeam. Pendulam.
Cu fiecare experienţă din care ieşeam mai arsesem câteva credinţe cretine. Programe bine înrădăcinate de părinţi, bunici şi cele trei femei pe care le port cu mine…
Apoi, curăţită un pic, am găsit un colţ de linişte. Şi m-am ascuns acolo. Dar, atât de bine mi-a fost, că am uitat de ce îmi doream de la această viață. Să îl găsesc pe el, acel partener, lângă care lucrurile au sens clipa de clipă. Lângă care văd mai bine. Lângă care sunt frumoasă, veşnic tânără şi plină de pasiune. Lângă care nu pot uita cine sunt şi de ce.
Lângă care sunt creator şi dau sens acestei vieţi. Care poate fi minunată… Sper eu… Încă…
