Pe aici se goleste satul si se umple cimitirul…
S-a dus in astral. Vecinul. 89 de ani. Muuulta tristete si durere. Caci erau impreuna de 70 de ani. Ca doua boabe in aceeasi pastaie. Tanti, sotia lui, ramasa aici, in lumea asta imaginara, a ramas nealinata. Au venit toate rudele, copilul, nepotii, vecinii toti de pe strada si de prin sat… Alai mare spre biserica, cu opriri la fiecare colt unde se aruncau monezi care erau imediat culese.
O vad pe tanti, ii simt durerea… Pe care o exprima… Boceste neincetat. Mi-a povestit cum, seara, l-a zgaltait cand a observat ca respira sacadat. Ca i-a strigat ca nu ii aprinde lumanarea, ca nu il lasa sa se duca…
Of… Cum sa ii spui acestei scantei divine ca ar trebui sa se bucure, sa celebreze trecerea aceasta. A ceea ce este scanteie divina in trup, in fost trup de barbat, de sot. Care, in sfarsit, are sansa sa se intoarca acasa, in lumea primordiala, cu adevarat creata de Dumnezeu. Sa scape din matricea asta oribila…
Am incercat sa ii vorbesc pe inteles… Sa nu o sperii… I-am zis ca acum nenea este eliberat. A scapat de suferinta care il tinuise in pat cateva luni bune. Si de durere. Si ca e chiar acum, langa ea, si o mangaie. Ca va fi langa ea multa vreme… Ca nu e singura nicicum…
Ma priveste cu ochii goi, tristi, plini de lacrimi…
Isi aminteste de merindele din cuptor… Intrerupe bocetul pentru a spune celor de afara sa dea focul mai mic…
E clar ca sufera mult. Ca despartirea asta fizica o doare enorm. Iar traditiile ii aduc o mica alinare.
Desi eu nu le vad rostul… Atatea cheltuieli inutile de care scanteia divina, acum aproape eliberata, chiar nu are nevoie. Ba poate chiar il tin captiv intre planuri… In loc sa isi vada de drum, catre casa… In loc sa iasa din matricea asta…
………………………….
Mental, i-am transmis scanteii eliberate din carcasa fizica sa plece acasa. Sa se elibereze.
………………………….
Privesc in jur si vad atatea scantei divine speriate. Tematoare de momentul mortii…
Cand incep sa vorbesc despre asta, despre faptul ca e un eveniment care trebuie sarbatorit cu veselie, pentru care ne pregatim toata viata… scanteile schimba subiectul…
-Pai cine stie ce e dincolo. Ce conteaza e sa traiesti o viata in frica de dumnezeu…
-Cum in frica?! Chiar credeti ca dumnezeu asa ne vrea?! In frica?
Iar aici se schimba subiectul…
………………………….
Oamenii pe aici, in mare parte, au trecut de 70 de ani. Sunt bine prinsi in traditii. Merg de la o zi la alta dupa cum ii duce viata, muncind prin gradina, pe langa animalele pe care le cresc. Nu au timp de intrebari de genul cine sunt eu? De ce viata asta e asa? Incotro ne indreptam? Ce e moartea?
Si schimba subiectul cand aud altceva decat ce spune popa…
………………………….
Pe noi ne percep ca fiind dintr-un cult sau ceva de genul. Ca nu consumam carne si lucram uneori si duminica. Si ne relaxam in fiecare zi din saptamana. Si nu avem job-uri de 8 ore. Si suntem mereu calmi si zambitori. Si vorbim frumos.
El nici nu merge la inmormantari, caci spiritul nu mai e in trupul acela pamantiu care deja a inceput sa se descompuna.
Ma duc eu, pentru a fi alaturi de cei ramasi aici. Pe care ii cunosc.
………………………….
Ii privesc pe cei care dau ocolul catafalcului, sarutand icoana de pe pieptul decedatului. Isi iau ramas bun. Si aproape ca vad spiritul care sta langa sotia mult iubita incercand sa o aline.
-Hei, sunt aici. Nu te mai uita la corpul acela uratit de suferinta si lipsit de viata, ca nu mai sunt acolo.
Si o mangaie…
Oare tanti simte aceste mangaieri duioase?… Caci da, s-au iubit mult… Dar cu atasament…
De obicei, aceste scantei se duc una dupa alta la scurt timp. Se cheama una pe alta in astral.
………………………….
Poate daca am sarbatori frumos aceasta trecere, cum faceau dacii, s-ar duce mai usor acasa. Pentru experiente frumoase. Sarbatoreau trecerea in astral (moartea). Deplangeau reincarnarea in aceasta matrice (nasterea).
Cred ca toate bocetele si suferinta asta tin scanteia pe loc. O trag inapoi in ceea ce crede ea ca e sufletul. O tin captiva intre lumea asta si lumea astrala, amandoua parti din matricea asta urata. In loc sa ia drumul catre casa…
Cred viata asta ar putea fi un mare castig daca reusim la final sa murim fara durere si atasament… Caci asa avem cele mai mari sanse sa ne luam si sa ne ducem mai departe, sa rupem ciclu reincarnarilor.
