Viaţa la ţară e grea şi frumoasă. Frumoasă şi grea. Dacă trag linie, e multă muncă care nici nu se vede, dar… Tot e mai bine ca în oraş! Pentru noi, zic. Alţii ar considera că astea nu sunt condiţii de trai, că e prea greu, că e mai bine la bloc.
Însă, dacă stai un pic şi priveşti cu atenţie, aici sunt condiţii de 5 stele: duş cu vedere la pădure, o gradină în care sunt flori mereu, pădure în spatele casei, iarbă pană la brâu pe coastă, pomişori pe lângă casă, sute de păsărele, wi-fi si restaurant cu meniu tradiţional cu preparate proaspete, 100% bio. (Poţi oricând să dai o raită prin grădină, să culegi câteva buruieni comestibile şi legume, şi să-ţi faci o “zeamă”. Cum ar zice un prieten bun.)
Acum stăm ascunşi în căsuţă. Ferestrele sunt acoperite cu două rânduri de pânză albă pentru a filtra, măcar puţin, razele arzătoare ale soarelui care ne priveşte intens şi pieziş. În fiecare zi, până pe la ora 2, când îşi mută privirea către săliţă, slăbindu-ne puţin din atenţia lui arzătoare.
Prin miezul zilei, când e zăduful mai mare, mai pornim ventilatorul. Şi e şi mai bine.
Miroase a tei. Şi a lavandă. O mireasmă discretă, relaxantă. Mai încolo, miresmele astea vor deveni arome în ceiuţ. Îndată vine şi menta – încă o aştept să înflorească.
Dar au mai fost roiniţa şi apoi salvia. Să te ţii când vine cimbru! Iar înainte a mirosit a salcâm şi a soc.
O nebunie de miresme, arome, terapii şi băuturi răcoritoare fel de fel! Socata a fost delicioasă, în toate cele trei rânduri – nu prea dulce, acidulată, răcoritoare şi odihnitoare. Lavandata a fost uşor amăruie, ca un schweppes. Ar fi mers de minune cu gin. Dar foarte relaxantă…. Perfectă după un “hei-rup” prin grădină!
Anul ăsta este al dovleceilor. Şi suntem campioni în Godeni la mazăre şi la ceapă. Nu şi la roşii. Deja s-au mânat şi nici nu au crescut bine fructele… Nu-i bai – avem pivniţa plină cu suc de roşii de anul trecut când a fost “prăpăd” de roşii (cum ar zice bunica… ). Însă, am avut câteva vişine, care nu au mai fost de 3 ani. Nu sunt nici gutui. Dar cred că vor fi prune. Ici-colo, nu peste tot. De un pic de gem or fi.
Fiecare an e diferit şi învăţăm să ne adaptăm. Şi să muncim cât mai puţin. Pentru că… uneori munceşti degeaba. Din umbră pândesc melcii, căprioarele şi iepuraşii. Să ronţăie bunătăţile puse de tine. Şi, bestiile astea drăguţe, ronţăie tot! Acum, după ce le-am pus a patra oară… le-am acoperit cu un dublu strat de plasă. Că unul nu a fost eficient – căprioarele l-a găurit cu boticul. Îl făcuseră şvaiţer ca să ajungă la sfeclă şi la varză. Nu că nu ar avea ce să mănânce prin pădure…
Sunt multe de făcut prin grădină. Dar azi nu găsesc zvângul să iau grebla de coarne. Ar trebui aduse nişte frunze din pădure. Curăţate căpşunile – din 5 brazde, mai e una nefăcută… Legate roşiile. Curăţaţi dovleceii de frunze ca să înceapă să rodească iar. Eh, şi altele. Dacă ies afară, dau treb’ile năvală pe mine… Dar nu e momentul. E căldură mare, mon cher! Chiar dacă, uneori, soarele se mai piteşte după nori. Ne mai iartă azi…
O să mergem, însă, după 5, la izvor. Să aducem apă. Până atunci… mai dau o raită prin mine însămi… Azi e zi de regăsire… Poate în hamac, la umbra sălciilor, cu Oraşul cu salcâmi în mână…
