Mi s-a spus că, de acum, pentru că am găsit liniştea şi împăcarea, postările mele nu mai sunt la fel de atrăgătoare şi că ar fi mai bine să le păstrez la nivel de jurnal personal. Şi doar atat. Că povestea a fost captivantă doar atâta timp cât a avut şi intrigi. Acum ar trebui să închei totul cu “şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Şi gata.
De obicei poveştile aici se termină. Însă, nu v-aţi întrebat niciodată – cum au reuşit?! Cum au reuşit să păstreze aprinsă pasiunea?! Cum au reuşit să se iubească toată viaţa ca la început?! Cum au reuşit să fie mereu împreună, dar să îşi şi respecte şi nevoia de intimitate?! Cum?!
Mărturisec că întotdeauna când văd pe stradă un cuplu fericit, mai în vârstă, prima întrebare este – care e secretul lor?! Cum au reuşit să păstreze iubirea, pasiunea, respectul şi frumuseţea în relaţia lor atâta timp?!
Firea oamenilor este încurcată! Dacă îi dai unui om tot ce şi-a dorit, uită de unde a plecat! Atât de uşor!
Abia acum începe partea cea mai interesantă din viaţa mea! Cum voi păstra darul primit?! Ce urmează după “şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”?! Care e secretul?! Cum se face?!
Blogul meu e mai mult decât o simplă înşiruire de… evenimente triste. El este şi o posibilitate de a împărtăşi cu ceilalţi reflecţii din viaţa cotidiană. Fericiri. Mici momente de linişte. Mici trăiri pline de împăcare. Care, cred eu, pot fi de folos şi altora, prin faptul că îi pot conştientiza de propriile clipe.
Da, după un lung şir de suferinţe, am ajuns la un echilibru. La un liman. Un liman pe care cred că mulţi şi-l doresc. Odată ajunsă aici, trebuie să învăţ să păstrez ceea ce am primit. Şi iată cum începe o altă poveste… Poate cea mai importantă dintre toate!
Pentru că toţi primim, la un moment dat, ceea ce avem nevoie, dar puţini ştim şi să păstrăm ceea ce am primit…
Acum nu mai cred că dobândim cunoşterea numai din suferinţă. A noastră sau a celor din jur. Dimpotrivă! Cunoaşterea o poţi afla, cu un şi mai mare impact, şi din micile bucurii! Ale tale sau ale celorlalţi!
Aşa că eu, acum ieşită din suferinţi şi îndoieli, voi merge mai departe cu poveştile mele, reflecţii din cotidian cu o altă rezonanţă.
Simt că vor fi de folos, poate mai mult ca înainte. Ele vin din partea unui om care acum trăieşte frumos şi caută să conştientizeze ceea ce a descoperit, bucurându-se de fiecare clipă. Nu sunt vorbe în vânt, sunt puncte de reper care pot fi de folos tuturor.
Trăieşte clipa! Fii recunoscător! Iubeşte! Lasă-te iubit! Apreciează ceea ce ai primit!
Dar cum?!
Da, eu ti-am spus sa inchei cu “…..si au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Recunosc. Dar de ce ti-am spus, de prost sau de destept ? Aceasta-i intrebarea ! Sa luam prima ipoteza precum ca as fi prost. Nu poti acuza de prostie un om care va sarbatori in aceasta toamna 55 de ani de casatorie cu o singura sotie, care are doi fii ingineri si doi nepoti. Pentru o asemenea performanta calitativa obtinuta intr-un timp indelungat se pare ca am avut destula glagorie incat sa stiu de la inceput ce vreau si unde trebuie sa ajung fara a suferi accidente pe acest parcurs. Daca prima ipoteza si anume “ca as fi prost” cade, inseamna ca ramane in picioare cea de a doua si anume ca sunt un tip destept ( iertati-mi modestia !), care-mi cunosc bine interesele si nu bajbai atunci cand e vorba de viata mea, de dragostea mea, de familia mea. Iar un asemenea tip merita ascultat pentru ca ai ce invata de la el. In primul rand nu trebuie sa citesti un roman ca sa afli “cum” unii reusesc sa aiba relatii frumoase si indelungate in casnicie iar altii nu. Sunt suficiente cateva reguli (de cele mai multe ori reguli de bun simt) pe care trebuie sa le respecti ad literam. Nu o sa le insir deoarece toti le stim dar foarte multi nu le respectam. Adica nu se stie de secole sau milenii ca liantul unei casnicii este dragostea si respectul reciproc al celor doi soti ? Se respecta aceasta regula intotdeauna ? Bineinteles ca nu si atunci e normal sa apara probleme in casnicie chiar a doua zi dupa nunta. Aceasta casatorie in care regulile nu se respecta este ca o casa din caramizi care nu sunt prinse una de alta cu mortar ci cu aer. Si atunci este normal sa se darame chiar la cel mai usor cutremur. Ce s-a gresit in acest caz ? O mare greseala pe care o fac cei care cred ca se afla la varsta casatoriei este lipsa culturii. La acea varsta nu poti sa ai experienta dar daca ai cultura poti sa te feresti de a cadea in ispita sau si mai rau in capcane. Literatura romana si straina este plina de lucrari care analizeaza pe toate fetele tot felul de exemple si situatii ivite eroilor din carti inainte si dupa casatorie. Dar cine sa le citeasca ? Pe urma nu te casatoresti cu o persoana imediat ce ai cunoscut-o. Ai timp sa o studiezi, sa o analizezi, sa tragi concluzii si sa iei hotararea finala. Trebuie sa stii sa spui NU atunci cand descoperi ca partenerul este necorespunzator. Ce fac cei mai multi ? Trec la “proba orizontala” care se poate lasa sau nu cu casatorie. De cele mai multe ori se lasa cu necasatorie. Si de aici apar bastarzii, procese,pensiile alimentare pe 18/25 de ani plus toate zbuciumarile sufletesti pe ani buni sau chiar pe viata. Observati ca orice regula nerespectata duce la neplaceri pentru ambii parteneri. Iar incalcarile de reguli(de cele mai multe ori de bun simt) sunt numeroase si cam 90% duc la naufragii in casatorie. Putini sunt cei ce calca stramb si sunt iertati pentru prima abatere.
In concluzie nu cred ca tie,Iza, ti se vor intampla de acum incolo evenimente numeroase incat sa poti sa tragi concluzii care sa constituie invataminte pentru persoane aflate pe diverse trepte ale casatoriei. De acum incolo este nevoie de o experienta colectiva in care fiecare caz are alti autori. Exact ca in medicina. Nu toti ne imbolnavim de aceeasi boala si nu toti ne facem bine urmand acelasi tratament. Medicul trebuie sa aplice fiecaruia un tratament personalizat. Eu mi-am spus parerea si anume ca nu cred in tratamente generalizate. De aceea te-am rugat sa tii un jurnal intim in care sa scrii numai despre situatia ta speciala care este una din zecile de mii de situatii care apar pe parcursul unei casnicii si care nu duc toate la fericire si bucurie asa cum vad ca presupui in cazul tau. Fericirea in casnicie este un sentiment care nu se manifesta in timpul casniciei. Abia cand te aporopii de sfarsitul ei, la batranete, poti sa tragi linie si sa spui daca ai fost sau nu fericit. Sentimentul pe care-l ai tu acum poate fi inselator si nu este cazul si nici intentia ta de ai lasa si pe altii sa creada altceva. O zi buna !
–
Traim zi de zi fugind, evitand sa ramanem singuri cu noi.
Televizor, internet, bar: fugim.
Sa fie iubirea religia? Sa fie nesinguratatea adevarul?
Yza ne propune asta.
Eu unul sant gata sa vad prin ochii Yzei.