Aşa, zi după zi petrecută într-o negură, într-o inconştientă care, cumva, îţi aduce alinare exact ca unui struţ cu capul în nisip… Aşa, la un moment dat, te opreşti şi te întrebi:
– Care e sensul vieţii?! De ce trăiesc eu aici, acum, aşa?! Cui îi e de folos acest lucru?!
Că tu nu mai simţi să îţi fie ceva de folos. Munceşti să plăteşti facturi şi azilul părinţilor, iar pentru tine nu mai ai timp. Şi nici resurse. Câştigi o clipă de linişte în care să te bucuri un pic de viață, să faci o integramă sau dai o raită prin grădină cu coşul pe braţ. Și renunţi la o mulţime de lucruri pe care, altfel, ai fi vrut să le faci. Renunţi să te mai duci la mare, să mai faci drumeţii mai departe de casă sau de ţară, chiar şi să îţi cumperi cărţi pe care ai vrea să le citeşti…
Bine că nu mai ai nevoie de haine noi de la o anumită vârstă! Sau de încălţăminte…
Se mai strica şi câteceva pe lângă casă, mai trebuie făcut un gard – mai bine ţii bănuţii pentru aceste cheltuieli… Nu mai aduc aminte de impozite și taxe…
Chiar şi aici, la ţară, unde suntem aproape de natură şi putem, oricând, să ne luăm să ne ducem în pădure prin spatele casei… Chiar şi aici se simte că viaţa, trăită aşa, între obligaţii şi proiecte online care nu îţi mai plac (căci totul s-a denaturat din cauza AI-ului care pare să facă totul mult mai bine ca omul….)… se simte că nu mai e cum era înainte, că nu mai e … ce trebuie.
De la an la an, lucrurile par să se înrăutăţească. Din toate punctele de vedere… Până şi natura se schimbă! Apar albine gigant, portocalii sau albastre, parcă ireale! Dăunători noi prin grădină… Prafuri colorate curg din cer – le poţi vedea pe frunzele plantelor… Secetă, căldură… Anotimpurile sunt date peste cap şi au năucit pomii care, fie înfloresc prea devreme şi ninge pe flori, fie nu mai înfloresc deloc… şi nu mai rodesc… Înainte era firesc ca o dată la 3 ani să fie puzderie de prune sau de mere, de nu mai ştiau oamenii ce să facă cu ele. Acum, strângi de pe jos cu grijă ce mai poți, căci toate pică, fiind lipsite de sevă.
Acum un an obţineam 5 l de suc din 20 de kg de mere. Acum abia reuşesc să obţin 2 l…
A devenit o provocare să faci legume în grădină, afară, în aer liber… Iar, mai nou, nici seminţele nu mai încolțesc ca înainte… Rata de succes a scăzut dramatic…
Da, chiar şi aici, la ţară, lucrurile par cu fundul în sus… Pot spune chiar şi eu că, în urmă cu 4 ani, totul părea mai uşor… Și, privesc în urmă, îmi amintesc de bunici care aveau holde întregi de porumb, cartofi, sfeclă şi ceapă şi rar dacă nu li se făceau… Acum, e loterie curată! Nimic nu pare să mai lege!
În acest haos din care, sincer, vreau să ies… a ajuns la mine ideea că, de fapt, trăim într-o matrice, o simulare, o hologramă. Că asta nu e lumea reală, cea creată de dumnezeul cel bun, că suntem sclavi pe plantaţia elitei globale. Care elită e condusă de ei, cei fără de inimă şi fără de minte. Şi, mai sus, de el… Cel fără de inimă şi fără de minte…
Ok, poate este o aberaţie. Poate nu e aşa. Dar atât de multe lucruri explică această teorie… Că nu pot renunţa la idee….
Sunt la început, încă oscilez, caut adevărul, dar mă şi îndoiesc că îl pot găsi… Ştiu că pot face mai mult, dar mă şi îndoiesc de asta… Ştiu că nu am de ce să mă tem, căci moartea nu există, dar revin la vechile programe, mă autoțintuiesc în cotidian. Rămân într-un job care nu îmi place numai ca să câştig nişte bani cu care să plătesc facturi… şi azilul lui tata….
Nu muncesc mult, dar, chiar şi aşa, simt că nu e bine. Că îmi vând sufletul lor. Scânteia mea divină aşa percepe lucrurile – că aş fi un suflet într-un trup de carne. Iar asta, de fapt, poate să fie doar o iluzie, exact ca într-un joc pe calculator.
Bun, şi ce pot face ca să simt că nu îmi mai vând sufletul?
Răspunsul îl ştiu: ceea ce îmi place. Ceea ce mă ajută să îmi cresc vibraţiile. Ceea ce poate crea ceva valoros pentru mine, dar şi pentru cei din jur. Ceva util.
Dar de aici nu ies întotdeauna şi banii pentru facturi… Vin ceva bănuţi, dar puţini, prea puţini pentru cât trebuie… Nu acoperă nicimăcar factura de curent!
Şi iacătă-mă prinsă în capcană…
Harul meu este scrisul, însă, în ultimii ani, am scris pentru ei. Prostii. Nimic valoros, venit din… interior. Nimic relevant. Doar chestii structurate, SEO, care să placă şi să atragă presa, cititorii… No, şi ştiţi şi voi ce se scrie în presă şi ce vor oamenii să citească…
Şi, pentru că am adormit cu tocul în mână, scriind prostii, mi-am ieşit din flux. Acum rar mai ajung la ceea ce merită spus. Rar mai simt că … vin cuvintele… Că intru in starea aceea în care uit de mine şi doar scriu. Uneori ieșeau texte care şi pe mine mă uimeau şi mă făceau să vibrez. Erau, parcă, dictate de o conştiinţă superioară, aflată pe o vibraţie mult mai înaltă… Nu erau scrise de mine, clar! Poate erau dictate de conştiinţa mea divină care, astfel, reuşea să ia legătura cu mine, adormita pământului ăsta răsturnat…
Şi mai ştiu să împletesc ciorapi. Căciuli, berete, fulare, mănuşi – cu sau fără degete – pulovere şi cam tot ce vrei. Numai pantaloni şi chiloţei nu am împletit, căci nu îmi place să le simt pe piele. Dar când ştiu că am lucrat o lună la un pulover, cât pot să cer pe el?! Da, e superb! Ar arăta incredibil pe orice fată, suplă sau mai plinuţă, înaltă sau minionă. Căci am găsit modelul perfect! Dar e ceva de muncă la el…
Sau pe o pereche de ciorapi la care lucrez, uneori, o săptămână? Căci am vrut un anumit model, sau am încercat o croială nouă, ca să se aşeze mai bine pe picior.
Mereu sunt în căutare de modele noi, haioase şi care vin bine pe orice conformaţie. De combinaţii noi de culori sau idei noi de piese vestimentare.
Apropos – vă interesează un set din pulover cu mânci trompetă, bereta, fular, ciorapi şi mănuşi fără degete? E aiuristic!
Şi mai ştiu să fac conserve pentru iarnă. Zacuscă, suc de roşii, dulceaţă, gem, compoturi, siropuri, murături… Dar cât să ceri şi pe astea?! Roşiile, de exemplu, sunt cherry, din grădina noastră. La un borcan de 800 gr de suc de roşii intră 1 kg de roşii. Dar aici se adăugă curentul consumat pentru a zdrobi roşiile şi apoi pentru a le fierbe, borcanul cu capac, curentul consumat pentru sterilizarea lui… Şi, deloc de neglija, munca – care poate ajunge până la 5-6 ore… No, întreb eu, cât să cer pentru un borcan de 800 gr de suc de roşii?!
De zacuscă… ce să mai zic… Că trebuie să cumpăr capia şi vinete – care nu se fac la noi, încă. Trebuie coapte pe plită, afară. Curăţate. Ceapă, morcovi şi roşii iau din grădină – dar şi ele trebuie curăţate şi tocate… Pentru a face 10 borcane de 800 gr, am nevoie de capia şi vinete de cca 100 lei. E drept, nu dau banii pe ceapă, morcovi şi roşii, dar şi ele au fost realizate cu timp din viţa mea, deci merită un preţ. Să zicem 60 lei. Bun, la asta mai adăugă lemnele consumate pentru copt, curentul pentru tocat sau fiert (mai nou, prefer să le fierb pe plita cu inducţie, ca să reduc timpul de stat afară în fum şi căldură….). Să zicem, încă 20 lei. Am ajuns cu materia primă şi consumabilele la 180 pentru 10 borcane. 18 lei pe borcan numai materia primă. Da, dar timpul meu? Uneori îmi ia şi 2 zile să le fac…
Cât să cer pe un borcan cu zacusca de 800 gr ca să fie rezonabil?!
Şi tot aşa… Cum o dau, făcând ceea ce îmi place nu câştig suficient să îmi pot plăti facturile…. Şi parte din azilul lui tata, Care, apropos, are pensia dublă faţă de cât câştig eu într-o lună bună…
So, lumea asta stă bine şi stau eu prost?! Sau eu stau bine şi lumea stă într-o rână?!
