Da! Am lăsat totul baltă şi am plecat la munte!
Eu vroiam să mergem la Godeni, măcar o noapte… Ca să vadă şi Luluţu Godeniul meu… Dar am primit intredicţie categorică să mai trec pe acolo. Însoţită.
-Singură te poţi duce! Dar nu cu alţi bărbaţi!
No, ţara arde şi… cineva îmi numără bărbaţii…
Am fost tristă vreo juma… de oră… Şi nervoasă… Ceva amestecat… Cu muci şi lacrimi. Nu o durat mult, însă, căci, Luluţă ştie cum să mă îmbuneze uşor! Nu ştiu cine l-a învăţat, dar mereu găseşte cea mai rapidă soluţie să îmi dispara plânsul, oricât ar fi el de autentic…
-Ştii ceva?! Nici nu ne trebuie nouă Godeniul! Ne facem noi căsuţa noastră, unde vrem! Fără să depindem de nimeni! Cu livadă, grădină, flori, cerdac… Cum vrei tu! Hai la munte!
-La munte?! Am susurat eu printre lacrimile, de acum uscate…
-Da! Mergem prin Bucegi! Te duc să îţi încarci bateriile. Oxigen. Tracking. Câteva zile. Putem merge la Mălăieşti, Omul, Babele…
-Mălăieşti?!
Erau câţiva ani buni de când vroiam la Mălăieşti… Era un plan mai vechi, nerealizat… Îmi imaginasem Mălăieştiul în fel şi chip… Şi acum mergeam acolo!
-Daaaa! Mălăieşti să fie!
-Plecăm mâine?
-… Dap!
Aşa că ne-am pus pe studiat vremea – se anunţa un pic de ploaie, dar probabilitatea era scăzută. Am stabilit traseul. Unul pe îndelete, fără grabă. Căci aveam de făcut şi fotografii. Şi, oricum, eu… nu prea mă vedeam alergând pe creste de munţi…
Pe scurt, traseul era –Constanţa – Buşteni – Cabana Diham(înnoptat aici) – Cabana Mălăieşti(înnoptat aici) – Cabana Bucegi(înnoptat aici) – Buşteni – Constanţa(somnic de voie…). Pe drum s-a mai schimbat, datorită oboselii, a condiţiilor meteo şi a informaţiilor aflate pe parcurs.
Cabana Buşteni nu am reuşit să o prind la telefon şi nu era sigur dacă e deschisă, însă Cabana Omu era sigur deschisă şi noi eram ciuciulete! Aşa că a treia noapte nu a mai fost la Bucegi, ci la Cabana Omul.
Să o luăm pe îndelete…
