Desigur, în toate femeile există acel etern feminin din care ne primim energiile, abilităţile, capacitatea de a procrea, pisiceala, spiritul ludic, formele de clepisdră… Însă, chiar dacă baltă are broaşte destule, uneori întâlneşti câte o femeie unică. Care nu poate fi înlocuită.
Este unică prin faptul că vine cu ceva special pentru tine, bărbatul care a avut şansa să o întâlnească. Desigur, vine şi cu provocări, probe, isterii, lacrimi… Dar, dincolo de eternul feminin, ea are un dar special pentru tine. Numai pentru tine. E ca şi cum îţi este sortită.
La ea este cheia care va porni motoraşul tău, energiile tale latente…
Probabil ai întâlnit-o şi în alte vieţi şi vă era scris să vă regăsiţi, iar, aici, în planul fizic. Ca să continuaţi lucrarea.
Lângă ea simţi că poţi face orice. Drumul pare să se deschidă în toate direcţiile atât pe orizontală, cât şi pe verticală. Vibraţi la unison fără să vă atingeţi, apare sintonia sentimentelor. Se naşte o iubire purificatoare pe care nu o vei uita niciodată în viaţa asta şi nici în cele care urmează.
Lângă ea poți fi tu însuți. Sincer, onest, autentic… Nu trebuie să joci scenarii, roluri… Ea știe cine ești și, lângă ea, poți renunța la măști. Te va accepta, iubi și oglindi exact așa cum ești.
Femeia asta îţi va aminti cum să trăieşti ca şi cum ai muri în fiecare clipă. Alături de ea viaţa devine un dar nepreţuit. Te va face să te iubești și să iubești necondiționat. Te va motiva, te va face să zbori şi să vezi viaţa cu infinită împăcare și armonie…
Și totul este reciproc. Pentru că și tu vii cu daruri pentru ca ea să crească.
Când o întâlneşti, mulţumeşte universului şi nu o lasa să plece, indiferent de ce ar implica acest lucru. Dacă trebuie, luptă-te pentru ea – este femeia vieţii tale şi nu a altuia. Este pe măsura ta și nu a altuia. Voi doi trebuie să mergeţi o vreme împreună pentru a face schimbul acela de informaţii la nivel subtil de care aveţi nevoie pentru a creşte.
Cum ai putea să găseşti alta la fel?! Ea e unică, pentru că, pe lângă darurile cu care vine de obicei o femeie, are câteva în plus, aduse din alte vieţi, special pentru tine. Menirea ei este să te ajute să îţi aminteşti lucruri uitate între vieţi. Despre tine. Să te pună între lumi, astfel încât tu să simţi, din nou, că eşti nemuritor. Că moartea nu există.
Desigur, sunt şi momentele acelea de solitudine de care amândoi aveţi nevoie ca să nu vă ardeţi reciproc. Dar și acestea sunt plăcute şi intense pentru că voi deja comunicaţi la nivel subtil.
Relaţiile de acest gen sunt purificatoare. Nu vor dura întreaga viaţă, ci doar atât cât este necesar. Este doar o atingere între două suflete pentru a se ajuta reciproc să facă un salt în evoluţia spirituală. O iubire de acest gen nu se poate împlini într-o singură viaţă, ci doar în mai multe vieți.
Din păcate, dacă bărbatul nu este conștient de aceste lucruri, femeia aceea îndelung sortită, nu poate face nimic singură. Este nevoie de determinarea lui ca lucurile să se împlinească.
Fii atent și nu rata șansa vieții tale pentru că… nu orice femie poate fi înlocuită – unele le găseşti doar o dată în viaţă şi trebuie păstrate cu orice preț!