Mă pun pe gânduri pozele de genul Dacă ştii ce e asta eşti bătrân. Şi în poză apar… o casetă audio şi un creion, un telefon public cu fisă, un ceas cu cuc sau mai ştiu eu ce alt vestigiu din epoca comunistă…
Căci le recunosc. Nu sunt atât de vechi încât să nu le ştie… Îmi amintesc şi perioada lui Ceauşescu. Uneori cu nostalgie. Nu îmi săriţi în cap, că am capacitatea de a le vedea şi pe cele rele, nu doar pe cele bune.
Totuşi, pe vremea aceea, dacă abia terminasei liceul sau facultatea, ceva bun urma. Primeai un loc de muncă, o casă, o masă… Acum… ce perspective au tinerii? E drept, pe vremea lui Ceaşcă nu aveau perspective intelectualii care voiau libertate de exprimare. Na, că acum o aveți… La ce vă foloseşte?!
Azi? Of… Dacă nu au în spate părinţi care să îi susţină, puţine şanse mai au să îşi ia o casă. O garsonieră, frate! Cu baie şi o mică bucătărie. Nu ceva pompos, ci ceva rezonabil. Un loc pe care să îl transforme în acasă. Asta ca să nu stea în chirie până la adânci bătrâneţi…
Desigur, cei cu gândire occidentală o să sară că “ce?! se poate sta bine-mersi şi în chirie!” Ok. Voi vedeţi lumea din ţările alea în care, probabil, există un minim de siguranţă socială. În care bătrânii nu ajung să moară îngheţaţi pe stradă, căci au fost dați afară din casa unde stăteau cu chirie, dar nu au mai putut să o plătească din pensia ridicolă pe care o primesc.
Sau la Dumbrava… Unde un om cu suflet, binecuvântat de dumnezeu, se dă peste cap să le ofere condiţii de trai. Sau, mai bine, zis, de moarte decentă…
Voi, ăştia plecaţi de 10-15 ani prin ţări străine, deja nu mai vedeţi lucrurile clar. Ochelarii vă sunt aburiţi…
Şo, să revenim la tinerii noştri. Ăştia care încă nu au plecat din ţara asta în derivă. Care au joburi şi salarii din care abia reuşesc să se întreţină pe ei. De o familie nici nu se mai pune vorba… Unii nici nu se mai gândesc la asta…
Adevărul e… că la ce să mai faci copii? Lumea merge în declin, asta e clar… Cu fiecare zi bucuriile devin mai puţine, perspectivele mai sumbre, speranţele mai mici… Munceşti şi dormi. Dormi şi munceşti. Eşti mulţumit dacă ai un job în care nu te cerţi cu şeful. Şi câţiva colegi de treabă. Altfel, îţi iei câmpii. Alegi altă plantaţie.
E, cine îşi mai aminteşte că pe vremea lui Ceaşcă primeai casă şi loc de muncă? Aveai, cât de cât, de unde să începi viaţa asta care, oricum, a rămas de kakao… şi se strică din ce în ce mai tare… Întreb şi eu… Aşa, că nu am ce face…
