Decizia de a pleca în Anglia am luat-o în urma unui moment de conştientizare. Sau revelaţie. Nimic nou, pentru că aşa se desfăşoară viaţa mea. Din revelaţie în revelaţie! Cunoaşterea, sau conştientizarea realităţii în care sunt prinsă în acel moment, se realizează într-o clipă. Nu e nevoie de prea multă introspecţie. Pur şi simplu, într-o singură clipă, după ani, poate, de şovăială şi suferinţă, ştiu cum stau lucrurile si ce am de făcut în continuare.
Eram în vizită la nişte prieteni. Depănam amintiri. Ei povesteau ce au mai făcut – şi erau multe, multe de povestit, pentru că viaţa lor luase o turnura fastă, benefică şi treceau prin momentele acelea minunate în care visele devin realitate, unul după altul.
Întrebarea lor a venit firesc:
-Tu ce mai faci? Ce ai mai făcut? Care e viaţa ta?
Câteva clipe am tăcut uimită! Am realizat că nu aveam nimic de povestit! Eram prinsă în rutina job – serviciu – job. Şi doar atât! Şi asta de muuultă vreme…
-Bună întrebare… Nici nu ştiţi cât de bine m-a lovit…
-?…
-Adevărul e că… De ceva vreme nu mai fac nimic… Trec doar prin viaţă… Şi acum îmi dau seama că e timpul să fac ceva…
Vroiam o schimbare în viaţa mea. Mă rugam pentru asta. Dar nu făceam nimic. Eram asemeni acelui om care îl tot ruga pe Dumnezeu să îl ajute să câştige la loto. Şi nu se întâmpla nimic. Ani la rând. Până a auzit vocea divină spunându-i: “Cumpără odată biletul acela la loterie!”
Am plecat de la ei hotărâtă să schimb mersul lucrurilor. Şi, pentru că de mai bine de un an cochetam cu ideea
de a pleca în Anglia, la muncă… Sau doar la plimbare… Am decis să o fac! Mi-am luat chiar în acea zi biletul la loterie! Pentru mine a fost un bilet de avion.
Pentru 8 martie! Un dar de la mine, pentru mine, de ziua femeii! Un zbor doar dus pe ruta Otopeni – Birmingham! Cu bagaj de cală!
Pentru Anglia aveam în acel moment mai multe oferte. Mai multe posibilităţi. Trebuia doar să aleg o cale din cele 3 care erau deschise înaintea mea. Alegerea s-a bazat pe ceea ce simţeam imaginându-mi că am făcut deja pasul şi că sunt în acea realitate. Am eliminat rând pe rând variantele care îmi creau o senzaţie de disconfort. Culmea e că, pentru acestea aveam deja totul aranjat prin companii de plasare a forţelor de munca – trebuia doar să hotărăsc când încep. Aveam deja asigurate cazarea, job-ul, contractul cu un minim de ore de muncă pe săptămănă. Dar nici una nu mă făcea să mă simt bine… Era acolo multă nelinişte şi o stare puternică de iritare.
Eu am ales-o pe aceea mi-a adus senzaţia de linişte sufletească. De calm. De pace…
A fost varianta Tamworth. Acolo urma să mă aştepte un prieten cu care vorbisem mai bine de jumătate de an pe internet. Ne şi văzusem o dată pe skype. Ştiam că e un om bun, că nu are gânduri ascunse şi că mă poate ajuta cu primii paşi în Anglia. Urma să stau la el şi, de îndată ce încep să câştig, să împărţim cheltuielile. În această realitate nu aveam nimic aranjat, dar am simţit că era cea mai bună.
După ce am luat biletul i-am scris: “Zarurile au fost aruncate. Vin în Anglia pe 8 martie.”
Bravo ! Ai facut bine ! Trebuia mai demult sa faci pasul acesta, inainte de Brexit. Ma bucur pentru tine. E o deschidere in viata ta. Anglia e Anglia, e regina tarilor din lume. Numai ca sunt cam multi emigranti/mp. Poate ca in Birmingam nu sunt chiar asa de multi ca in Londra. Ai de gand sa ramai sau e numai asa o aventura, o schimbare de atmosfera ? Oricum e o schimbare importanta de care-ti vei aduce aminte toata viata. Cum te descurci cu limba ? Ai invatat cuvinte si expresii noi ? Ceva injuraturi ? Pune si tu ceva poze pe fb….Sa vedem si noi, muritorii de rand.
Ai șters-o în cele din urmă! BRAVO!!! q:o)