Nu îi ştiu numele. Dar îl pot inventa – Catrina.
Ce nume frumos…
Catrina e de mai bine de trei ani în Anglia. Şi încă din a treia zi lucrează aici, în acest depozit. Are în jur de 30 de ani şi e din Constanţa. A interacţionat cu mine, distant, încă din prima zi de lucru. Ea făcea curat prin depozit – dotată cu un lolop şi două lăzi enorme, se plimba prin depozit şi strângea cartoane, hârtii, cutii răvăşite, ambalaje stâlcite, produse folosite pe post de mingii de fotbal de pickerii mai energici…
Eu pickuiam. Încet şi fără grabă, că eram în perioada fără target. Aceea de început. Îmi construiam cu mare dichis paletul care tindea să ia forma unui trunchi de piramidă cu baza mică în jos. Adică exact cum nu trebuia.
Atunci când construieşti un palet, una din operaţiile cele mai neplăcute – din punctul meu de vedere – este înfolierea primului nivel. Atunci trebuie să faci cumva să fixezi folia şi pe o jumătate din înălţimea paletului – ar fi cam 7 cm. Nu pare greu, dar este! Că trebuie să te apleci, să legi folia de un colţ al paletului şi să te învârţi cu simţ de răspundere de mai multe ori în jurul construcţiei, trăgând cu putere de sulul de folie. Cu cât e mai bine întinsă folia, cu atât ai mai multe şanse să realizezi un palet robust. E, chiar şi acum, după mai bine de 3 luni, aş avea nevoie de un asistent care să facă asta pentru mine, pentru că înfolierea primului nivel, cel mai de jos, mă stoarce de vlagă. Mă ameţeşte. Mă năruie…
No, era prima mea zi de trudă, iar eu eram vigilentă. Să nu fac accidente dar şi să surprind pe la cei din jur secrete care să îmi uşureze munca. Şi erau destule, slavă domnului! Ochi şi spirit de observaţie să ai!
Trece Catrina pe lângă mine şi, fără niciun hello, îmi zice pe un ton oficial:
-Wrap the pallet better, darling!
Şi, tot în engleză, îmi dă mai multe indicaţii despre ce şi cum să fac. Preţioase, dar inutile şi consumatoare de timp.
-Please, do it for me!
Eu, conştiincioasă, dar bolborosind în română, în fular, că la training nu aşa m-au învăţat, mă apuc să fac ce îmi spusese tipa. Mi se păruse ciudat accentul ei, dar nu ştiam că e româncă. Asta am aflat-o mai târziu când am auzit-o dând sfaturi în română unui alt coleg. Numai că el i-a dat şi o replică bună:
-Auzi, ce nu îţi vezi tu de treaba ta! Eu fac exact ce m-au învăţat ăştia la training.
-Un sfat bun de la un coleg mai vechi, nu strică niciodată!
-Mă laşi, băi?! Nu ne ajung managerii englezi?! Mai faci şi tu pe şefa pe aici!
Că e din Constanţa am aflat şi mai târziu, la o şuetă mică. În română. Avusese timp să mă studieze şi să adopte o poziţie mai relaxată faţă de mine.
-Ai văzut că în depozit sunt două produse din România?
-Nu. Care?
-Muştarul Olimpia şi pateul Ardealul!
-Da, sunt produse de calitate.
Discuţia a continuat firesc cu întrebările inevitabile atunci când întâlneşti un român în Anglia.
-De cât timp eşti în Anglia? De unde vii din România? Vrei să rămâi aici, sau te întorci acasă?
Deci, era din Constanţa. Ba mai stătea şi în Inel 2, la doi paşi de mine!
-Am unde să stau, dar nu vreau să mă mai întorc. Păi, ce să mai fac acolo?!
Acest “păi, ce să mai fac acolo” avea ceva dispreţuitor şi dureros…
Brusc prin faţa inimii mi-au trecut simultan vreo 3 posibile explicaţii… Poate că s-a certat cu cineva pe acolo… Poate fuge de ceva de pe acolo… Poate nu şi-a terminat liceul pe acolo şi nu are perspective şi skilluri speciale…
-Nu am nici o perspectivă în România!
Nu am apucat să o mai întreb ce perspective are în Anglia…
Dar ştiu că nici pe aici nu sunt dacă te mulţumeşti cu munca de salahor într-un depozit. Poţi doar să trăieşti bine. Mănânci bine, îţi iei o maşină pentru care plăteşti anual o asigurare enormă, mergi la sală, te tatuezi, fumezi şi îţi mai faci câte un concediu printr-o ţară exotică… Chestii banale…
Aici casele sunt cu mult mai scumpe decât în România… Aşa că, de unul singur, slabe şanse să ajungi să cumperi o casă. Deci vei fi mereu chiriaş.
Adevărul e, însă, că dacă nu ai un plan, un vis, un scop… viaţa este, oriunde ai fi, fără perspectivă.
Aseară, la pauza de masă, am văzut-o pe Catrina. Mesteca. Era singură la masă. Absentă, cu privirea pierdută în spaţiul din faţa ochilor. Părul lung, ars de la vopsea, de o culoare nedefinită, într-o mare dezordine, îi sporea expresia răvăşită. Emana un miros cald de transpiraţie amestecată cu deodorant.
Deasupra capului ei, la televizor, pe BBC News Chanel, se vorbea despre Brexit… Deal cu UE… Cu sau fără beneficii.
